EVENIMENT
Accident cu două victime pe o stradă din Slatina - Olt. Unul dintre șoferii implicați era băut
Două persoane au fost rănite, marți după-amiază într-un accident rutier produs pe o stradă din Slatina.
Potrivit IPJ Olt, marți, 11 aprilie 2023, în jurul orei 17:00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Pitești, din municipiul Slatina, a avut loc un eveniment rutier.
La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 42 de ani, din orașul Ocna Sibiului, județul Sibiu și un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, două persoane au necesitat îngrijiri medicale și au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 37 de ani rezultatul fiind negativ, iar pentru bărbatul de 42 de ani rezultând o concentrație alcoolică de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
EVENIMENT
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026
Darius Răulea, elev al Liceului German Sebeș, a obținut premiul II în cadrul Concursului Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, ediția 2026.
La începutul fiecărui an, municipiul Blaj găzduiește Concursul Internațional „Ocrotiți de Eminescu”, o competiție menită să marcheze Ziua Culturii Naționale. Competiția amintită este organizată pe două secțiuni, „Creație” și „Recitare”, în cadrul cărora se întrec cei mai talentați tineri preocupați de arta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Traficant de droguri din Turda, prins în Italia. A fost extrădat și băgat după gratii
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj au pus în executare un mandat de arestare preventivă, pentru 30 de zile, emis pe numele unui bărbat de 28 de ani, din Turda, urmărit internațional, bănuit de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
”Bărbatul a fost localizat și reținut la data de 10 ianuarie a.c. în localitatea Montu...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Preparatele care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope vor putea fi realizate doar de farmacişti cu drept de liberă practică
Eliberarea, prepararea, păstrarea și evidența preparatelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope vor putea fi realizate în farmacii doar de farmaciști cu drept de liberă practică, potrivit unui proiect de lege aprobat joi de Guvern.
Anunțul a fost făcut joi, de purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
„Proiectul de lege clarifică regimul juridic al preparatelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope, pentru a răspunde evoluției consumului și...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum va fi vremea vineri, 13 februarie, în județul Cluj. În orașe și municipii și în comunele din jurul municipiului Cluj-Napoca
Vineri, 13 februarie, în județul Cluj — inclusiv în Cluj-Napoca, Huedin, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej și comunele limitrofe Florești, Baciu, Apahida, Chinteni și Feleacu — vremea va fi relativ blândă pentru această perioadă a anului, cu temperaturi pozitive în timpul zilei și fără fenomene extreme majore.
Temperatură și condiții
Maxime ziua: în jur de +9…+11 °C.
Minime noaptea: în jur de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
