EVENIMENT
Accident cu patru victime, dintre care doi copii, într-o localitate din Ialomița

Patru persoane, dintre care doi copii, au ajunms la spital, în urma unui accident rutier produs, sâmbătă noapte, într-o localitate din județul Ialomița. În coliziune au fost implicate două autoturisme.
Potrivit ISU Ialomița, accidentul s-a produs în localitatea Cosâmbești, după coliziunea dintre două mașini, în care se aflau în total cinci persoane.
A intervenit la accident Detașamentul de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În sprijinul acestora au acționat și două echipaje ale SAJ Ialomița.
În urma coliziunii dintre cele două autoturisme au rezultat patru victime. Dintre acestea, doi adulți și doi copii cu vârste de aproximativ 17 ani, respectiv 2 ani.
Victimele, conștiente, cooperante și neîncarcerate, au fost evaluate la locul accidentului, ulterior fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul solicitării, precum și sablarea carosabilului.
EVENIMENT
VIDEO ȘTIREA TA: Cum arată o stradă din Alba Iulia, aflată în curs de asfaltare, când plouă. De ce sunt nemulțumiți locuitorii

O stradă din Alba Iulia, aflată în curs de asfaltare, generează nemulțumirea locuitorilor din zonă. De fiecare dată când plouă, drumul devine un coșmar pentru ei. Noroiul, gropile și bălțile care se formează îl fac impracticabil.
Lucrările au început acolo în vara anului 2023, iar asfaltarea anul trecut, în august.
”Nu-i așa că e minunat? Primăria a transformat o simplă stradă într-o adevărată atracție turistică, un traseu de aventură demn de un off-road.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Sabin Manuilă: savant și patriot. A propus schimburi de populație între țări pentru prevenirea războaielor

Asociația Cluj24, împreună cu Institutul de Istorie ”George Barițiu” Cluj-Napoca al Academiei Române, lansează proiectul ”Sub cupola extremismului – Figuri istorice românești între așa – zisa trădare și patriotism”.
Așa cum bine se cunoaște, doctorul Sabin Manuilă s-a născut în satul Sâmbăteni, jud. Arad, la data de 19 februarie 1894, și a decedat la New York în anul 1964. Cariera lui rapidă…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO: Accident rutier la Alba Iulia. Două mașini s-au lovit, la intersecția dintre străzile Ardealului și Primăverii

Un accident rutier s-a produs marți după-amiaza, în jurul orei 14:45, la intersecția dintre strada Ardealului și strada Primăverii. În evenimentul rutier au fost implicate două mașini.
Este vorba despre un autoturism marca Skoda Fabia și un altul marca Dacia Duster.
Cel mai probabil accidentul s-a produs după ce unul dintre șoferi nu a acordat prioritate, în intersecția semaforizată.
…
Citește mai mult pe Alba24.ro

O pană masivă de curent s-a produs marți în Alba Iulia. Mai multe străzi au rămas fără curent electric. Potrivit Distribuție Energie Electrică România (DEER), la ora publicării acestui articol, termenul de remediere nu era cunoscut.
În mai multe zone din oraș, s-au înregistrat întreruperi succesive timp de câteva minute, apoi a furnizarea de energie electrică s-a întrerupt complet.
În unele zone, situația a revenit rapid la normal, după câteva minute. Pe alte străzi…
Citește mai mult pe Alba24.ro