EVENIMENT
Accident cu trei autoturisme implicate în Urlați, județul Prahova. O adolescentă, transportată la spital

Un accident soldat cu rănirea unei persoane a avut loc, joi seară în Urlați, județul Prahova. În accident au fost implicate trei autoturisme.
Potrivit ISU Prahova, pompierii au asigurat măsuri specifice accident rutier pe strada 1 Mai, în Urlați.
În eveniment au fost implicate trei autoturisme în care se aflau șase persoane, între care doi minori, toate persoanele fiind conștiente.
O adolescentă de 16 a fost transportată la UPU de echipajul SMURD.
La fața locului s-a intervenit cu 1 autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
Stire in actualizare
EVENIMENT
Ministrul Bogdan Ivan vede o candidatură a lui Sorin Grindeanu la funcția de președinte al PSD la Congresul partidului

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, susține că este foarte posibil ca Sorin Grindeanu să candideze la funcția de președinte al PSD la Congresul partidului care ar putea avea loc în luna septembrie.
„Partidul Social Democrat tot timpul a avut o efervescență și lucrul ăsta se vede de multe ori și în social media, și în aparițiile publice ale unor colegi de-ai mei. Nu de fiecare dată suntem 100% de acord unii cu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
16-17 august: Tradiții culturale la Mogoș, eveniment dedicat etnologului Ovidiu Bîrlea. Spectacol folcloric și obiceiuri. Program

În weekend-ul 16-17 august, la Mogoș este organizat un eveniment dedicate patrimoniului etnografic și spiritual al Munților Apuseni. ”Ovidiu Bîrlea – Tradiții culturale la Mogoș” aduce în atenție obiceiurile locale.
Programul este gândit ca o îmbinare între tradiție, spiritualitate, folclor autentic și evocare culturală, oferind publicului o experiență completă, transmit organizatorii.
”Evenimentul este un omagiu adus marelui etnolog și folclorist Ovidiu Bîrlea, fiu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fără apă 24 de ore în Gilău și alte localități din județul Cluj. Avarii anunțate de Compania de Apă Someș

Compania de Apă Someș anunță că întrerupe, de duminică până luni, 24 de ore, furnizarea apei potabile în vederea efectuării unor lucrări de remediere avarii la rețeaua publică de alimentare cu apă, care necesită intervenție imediată.
Astfel, întreruperea furnizării apei are loc pe str. Republicii – parțial și în zona Motel Gilău din comuna Gilău de duminică dimineață de la ora 7 până luni la…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Zilele Medievale ale Bălgradului, la Alba Iulia: Jonglerii cu foc și concert de muzică renascentistă. PROGRAMUL zilei de duminică

Zilele Medievale ale Bălgradului continuă duminică, la Alba Iulia. În ultima zi a festivalului de artă medievală, albaiulienii și turiștii vor putea vedea, printre altele, un concert de muzică renascentistă și medievală, dansuri medievale și un spectacol de jonglerii cu foc.
Accesul publicului este liber la toate evenimentele din program, în limita spațiilor de desfășurare.
Zilele Medievale ale Bălgradului – festival de artă medievală – este un proiect cultural dedicat…
Citește mai mult pe Alba24.ro