EVENIMENT
Accident cu trei autoturisme implicate pe Autostrada A1 în județul Giurgiu
Un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme a avut loc, vineri dimineață, pe Autostrada A1 în județul Giurgiu. Accidentul s-a soldat cu pagube materiale.
Potrivit ISU Giurgiu, accidentul a avut loc vineri dimineață, pe autostrada A1, pe sensul de mers Pitești-Bucuresti, la kilometrul 17.
În coliziune au fost implicate trei autoturisme.

La fața locului s-au deplasat pompierii de la Detașamentul Bolintin Deal cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.
În urma tamponării, o femeie, în vârstă de 29 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Paramedicii SMURD i-au acordat primul ajutor, ulterior aceasta refuzând transportul la spital.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, prin deconectarea bornelor de la bateriile autoturismelor.
EVENIMENT
AJPIS Alba: 97 de unități de asistență socială au solicitat subvenții de peste 19,8 milioane de lei, pentru anul 2026
Creștere a solicitărilor de subvenții pentru serviciile de asistență socială în județul Alba. Potrivit AJPIS Alba, pentru anul 2026, 14 furnizori de servicii sociale au solicitat fonduri de peste 19,8 milioane de lei pentru 97 de unități de asistență socială, care deservesc peste 2.200 de beneficiari.
În conformitate cu prevederile Legii nr.34/1998 privind acordarea unor subvenții asociațiilor și fundațiilor române cu personalitate juridică, care înființează și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Premierul Ilie Bolojan: Se simplifică procedurile de obținere a avizelor ISU. Noile reguli urmează să fie puse în dezbatere
Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți că procedurile de obținere a avizelor ISU vor fi simplificate. Mai exact, termenele de avizare urmează să fie scurtate, iar procesul va fi debirocratizat și digitalizat, fără ca standardele de siguranță împotriva incendiilor să fie reduse.
„După dezbaterile din ultima lună, am finalizat proiectul de simplificare și debirocratizare a procedurilor de obținere a avizelor ISU. Împreună cu secretarul de stat Raed Arafat m-am întâlnit azi cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
UPDATE. O femeie a căzut de la înălțime în Grădina Botanică din Cluj-Napoca. A fost resuscitată de medicii de la SMURD
Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca intervin, în aceste momente, pentru salvarea unei persoane care a căzut de la înălțime în Grădina Botanica dinCluj-Napoca.
La fața locului au fost trimise de urgență două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
Potrivit ISU Cluj, echipajele operative au găsit o femeie aflată în stop cardio-respirator….
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Bucium, cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic. Ce au descoperit polițiștii
Un bărbat din Bucium este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea sub influența alcoolului.
Potrivit IPJ Alba, la data de 10 noiembrie 2025, în jurul orei 23:20, polițiștii din Abrud au oprit, pentru control, pe strada Avram Iancu din oraș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Bucium.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând valoarea de 0,44 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost…
Citește mai mult pe Alba24.ro

