EVENIMENT
FOTO: Accident cu victime, în județul Neamț. O maşină scapată de sub control a ajuns în șanț

Accident rutier luni, pe DN 15C, între localitățile Târgu Neamț și Oglinzi, județul Neamț.
Pompierii au fost chemați la accidentul produs pe raza localității Oglinzi.
În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau trei persoane.
Până la sosirea forțelor de intervenție, persoanele care se aflau în autoturismul ce a părăsit partea carosabilă au fost scoase de către participanții la trafic.
În urma accidentului rutier au rezultat două victime (două femei de 37 și 42 de ani), care au fost preluate de echipajul de la SAJ și transportate la CPU Târgu Neamț.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, prin deconectarea bornelor bateriilor și au curățat/degajat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier.
EVENIMENT
FOTO: Arta care unește. Expoziție cu lucrări ale unor artiști din 30 de țări, prezentată în Cetatea Alba Carolina

La Alba Iulia a fost prezentată expoziția internațională ”Arta care unește”. Au fost expuse lucrări ale unor artiști din 30 de țări.
Expoziția a fost organizată în cadrul evenimentului ”Dialoguri – Festival Școala Ardeleană”, inițiat de Consiliul Județean Alba.
Sâmbătă, 18 octombrie, Depozitul de ceramică veche din Cetatea Alba Carolina a fost locul cultural nou unde arta s-a dovedit a fi limbajul universal care ne conectează dincolo de granițe și diferențe…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Accident pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. O mașină a intrat în parapet. Trafic rutier restricționat

Un accident rutier s-a petrecut duminică după-amiaza pe autostrada A1 Sibiu-Sebeș. Din primele date, o mașină a intrat în parapet. Traficul rutier este restricționat, pe o bandă.
Potrivit IPJ Sibiu, în urma unui apel 112, polițiștii din cadrul Biroului Autostrăzi A1 Sibiu (Râmnicu Vâlcea)- Deva intervin la un eveniment rutier, produs pe A1 km 268, pe sensul Sibiu-Sebeș.
Traficul pe sensul de mers Sibiu-Deva este restricționat, se circulă pe o singură bandă de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Campioni la furt de energie electrică și gaze naturale. Aproape 1000 de sesizări Delgaz Grid în Cluj și alte județe ale țării

Delgaz Grid a descoperit aproape 1000 de cazuri de potențial consum fraudulos de gaze naturale și energie electrică identificate în primele 9 luni din 2025 în 18 dintre cele 20 de județe în care operează compania, majoritatea vizând sustrageri de electricitate.
Astfel, 618 cazuri reprezintă sustrageri de energie electrică, acestea fiind identificate în regiunea Moldova (județele Iași, Botoșani, Vaslui, Suceava,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Poliția Română, precizări despre eficientizarea activităților de pregătire profesională a polițiștilor. Măsuri dispuse

Poliția Română face precizări despre măsuri privind eficientizarea activităților de pregătire profesională a polițiștilor. Inspectoratul General al Poliției Române anunță că sunt vizate măsuri pentru reducerea evenimentelor în care sunt implicați polițiști care conduceau autovehicule de serviciu.
Instituția subliniază că nu s-a pus în discuție desființarea structurilor de pregătire profesională. Reacția apare în urma unei informații despre eliminarea pregătirii…
Citește mai mult pe Alba24.ro