EVENIMENT
Update foto: Accident cu opt victime într-o localitate din județul Mehedinți: Trei autoturisme, implicate într-o coliziune
Un accident rutier soldat cu rănirea mai multor persoane a avut loc, sâmbătă după-amiază pe o șosea din județul Mehedinți.
Potrivit ISU Mehedinți, trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu-Severin intervin cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD la un accident rutier, produs pe raza localității Cocorova.
UPDATE ora 18.16: Toate cele opt persoane implicate în accident au fost transportate la spital.
La locul evenimentul, au fost mobilizate și patru ambulanțe SAJ, ulterior fiind suplimentate cu alte două.
În accident sunt implicate trei autoturisme și opt persoane.

Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor la cele trei autoturisme implicate în accident, concomitent cu acordarea primului ajutor medical victimelor.
Salvatorii au acordat îngrijiri medicale unui număr de patru persoane, conștiente și cooperante, care prezentau poli-traumatisme, acestea au fost transportate la spital.

Alte trei persoane acuză dureri sunt evaluate la locul evenimentului de către echipajele medicale SMURD si SAJ.
Va fi evaluată medical și cea de-a opta persoana implicata în accident.
Au legătură între ele, doar că trebuie luate pe rând. Zăpada și asumarea, zic. Începem cu asumarea, care pare a fi peste tot și nicăieri în același timp.
Când am început să aud mai des în jur expresia “îmi asum” am zis că gata, se vindecă societatea. Oamenii își dau seama unde greșesc atunci când greșesc, realizează care-s consecințele faptelor lor și - prin urmare - vor face tot posibilul să îndrepte situația, că doar și-o asumă.
Mă loveam de verbul ăsta...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Spectacol și reveniri spectaculoase la Transylvania Open 2026. Yue Yuan merge mai departe, româncele eliminate la dublu
Zi plină de emoții și răsturnări de situație pe terenurile de la BTarena, unde Transylvania Open 2026 a oferit publicului meciuri intense atât pe tabloul de simplu, cât și la dublu.
Sportiva din China, Yue Yuan, a reușit una dintre cele mai importante victorii ale zilei, eliminând-o în trei seturi pe Antonia Ruzic, cap de serie numărul șase al turneului. Deși jucătoarea din Croația a început mai bine...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
”Alba-Neagra” între Alba și Cluj în procesul dintre cel mai temut interlop din Europa și un medic. Pentru ce se judecă Clămparu
Un proces între cel mai temut interlop român din Europa și un medic se plimbă într-un veritabil joc de ”alba-neagra” între instanțele din Alba și Cluj. Ambele Tribunale și-au declinat competența de la o instanță la alta și s-a ajuns în situația în care ÎCCJ va fi nevoită să dea o decizie.
Este vorba despre un proces în care de data aceasta victimă este cel supra numit ”Cap de Porc”, sau pe numele său real, Ioan Clămparu. Cel care a avut cea mai mare structură de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce pedeapsă a primit un șofer care a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Cum s-a produs tragedia
Un șofer care în urmă cu mai mulți ani a provocat un accident mortal pe Autostrada A1, Sebeș-Deva. Accidentul rutier s-a petrecut în data de 5 decembrie 2022, iar o decizie în primă instanță a fost dată de magistrații Judecătoriei Sebeș pe 29 ianuarie 2026.
La mai bine de trei ani de la momentul accidentului rutier, magistrații au dat o decizie în acest caz. În urma accidentului un șofer a decedat, iar cel de al doilea s-a ales cu o condamnare pentru ucidere din culpă.
În...
Citește mai mult pe Alba24.ro
