EVENIMENT
FOTO: Accident cumplit în Tulcea. Trei tineri au murit după ce mașina s-a rupt în două izbindu-se de un copac
Trei tineri din Tulcea au murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după un accident rutier, cauzat cel mai probabil de viteza excesivă, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ).

Accidentul s-a produs pe DN 22A, în afara satului Cataloi, după ce şoferul, în vârstă de 30 de ani, din satul Trestenic, a pierdut controlul autoturismului care a intrat într-un copac de pe marginea drumului.

În maşină se mai aflau alţi doi tineri cu vârste de 20 de ani.
În urma accidentului, pentru scoaterea victimelor din maşină a intervenit serviciul de descarcerare, unul din tineri murind însă pe loc.

Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Dumitru Vâlcu, a declarat pentru AGERPRES că ceilalţi doi tineri au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Tulcea, dar au murit la maximum o oră de la producerea accidentului, din cauza rănilor grave pe care le aveau.
IPJ continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs evenimentul. AGERPRES
EVENIMENT
Bărbat din Baia de Arieș, prins băut la volan. A refuzat să meargă la spital pentru recoltarea probelor biologice
Un bărbat din Baia de Arieș este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea băut. Acesta a refuzat conducerea la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Potrivit IPJ Alba, luni, 10 noiembrie, în jurul orei 21:10, polițiștii din Baia de Arieș au oprit, pe strada Piața Băii, un autoturism condus de un bărbat de 36 de ani, din Baia de Arieș.
În urma testării bărbatului, cu aparatul alcooltest, a reieșit valoarea de 0,75 mg/litru alcool pur în aerul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Tragedia de la Ampoița. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă, în cazul femeii decedate după incendiu
Tragedia de la Ampoița. În cazul femeii găsite decedate după un incendiu la locuința sa, polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă.
Potrivit IPJ Alba, luni, 10 noiembrie, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 84 de ani, din comuna Meteș, a căzut în camera imobilului și se află în stare de inconștiență.
Din cercetările efectuate de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO-VIDEO: Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, marcată la Alba Iulia printr-o ceremonie comemorativă
Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații este marcată pe 11 noiembrie la Alba Iulia printr-o ceremonie comemorativă. O ceremonie dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații are loc la Troița Veteranilor din Teatrele de Operații, amplasată în Cimitirul Eroilor din municipiu.
Manifestarea este organizată pentru a aduce un omagiu celor care au servit România în misiunile internaționale, contribuind la menținerea păcii și securității.



