EVENIMENT
Accident de muncă într-o localitate din Vaslui. Un muncitor, transportat la spital în stare gravă
Un grav accident de muncă s-a produs, sâmbătă după-amiază, la o societate comercială din localitatea Zorleni, comuna Simila, județul Vaslui. Un muncitor cetățean din Sri Lanka, a fost transportat la spital cu multiple traumatisme, după ce a fost lovit de un utilaj.
Potrivit ISU Vaslui, ambulanța SMURD tip B2 (EPA) încadrată de un echipaj specializat din cadrul Detașamentului de pompieri Bârlad intervine pentru acordare îngrijiri medicale și transport la o unitate medicală de specialitate, pentru victima unui accident de muncă produs în incinta unei societăți comerciale din localitatea Simila, comuna Zorleni.
”La sosirea echipajului de intervenție a fost găsită o persoană de sex masculin, în vârstă de 29 ani, rănită în zona toracelui și membrelor inferioare.
Din primele informații, victima, un cetățean din Sri Lanka, a suferit multiple traumatisme după ce a fost atinsă de un recipient încărcat cu o tonă ulei. Victima a fost diagnosticată cu traumatism toracic și de membru inferior, existând și suspiciunea unui traumatism de claviculă”, precizează reprezentanții ISU Vaslui.
Conform sursei citate, victima a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui.
Cauzele și circumstanțele producerii acestui accident de muncă sunt cercetate de instituțiile abilitate în acest sens.
EVENIMENT
UPDATE FOTO: Trafic rutier oprit pe DN 14 B, între Cistei și Crăciunelu de Jos. Carosabil acoperit cu zăpadă, din cauza viscolului
Traficul rutier a fost oprit joi seara, pe drumul național DN 14 B, după ce carosabilul a fost acoperit cu zăpadă, din cauza viscolului. În zonă s-au format coloane de mașini pe ambele sensuri.
Actualizare, ora 21:10 - Potrivit IPJ Alba, traficul rutier a fost reluat pe un sens de circulație.
Știrea inițială
Potrivit IPJ Alba, având în vedere condițiile meteorologice, în această seară, traficul rutier a fost oprit temporar pe DN 14 B, la kilometrul 14, în zona Cistei -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Incendiu într-un bloc de pe strada Republicii. 10 persoane s-au autoevacuat și o pisică a murit
Un incendiu a izbucnit, joi, 8 ianuarie, pe strada Republicii din Cluj-Napoca. 10 persoane s-au autoevacuat.
Pompierii sosiți la fața locului au reușit să stingă incendiul în limitele găsite, intervenția lor fiind esențială și pentru evacuarea în siguranță a șase persoane. Alți 10 locatari au reușit să se autoevacueze înainte ca situația să escaladeze.
Două persoane au necesitat evaluare medicală...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
CSM vrea să limiteze numărul de dosare repartizate judecătorilor. Măsuri anunțate pentru eficientizarea activităţii instanțelor
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat joi demersuri pentru eficientizarea activității instanțelor, în condițiile creșterii volumului de activitate și a insuficienței resurselor umane.
Potrivit unui comunicat al CSM, „Secția pentru judecători și membrii reprezentanți ai societății civile consideră necesară finalizarea demersurilor pentru asigurarea unui volum optim de activitate pentru judecători, printr-o normare realistă a activității acestora și prin...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Circulația rutieră a fost închisă temporar pe patru sectoare de drumuri județene din Alba. Rute alternative pentru șoferi
Reprezentanții Consiliului Județean Alba au anunțat joi seara că patru sectoare de drumuri județene sunt închise temporar circulației, fiind afectate de căderile masive de zăpadă.
Autoritățile au anunțat trasee alternative pentru fiecare sector închis.
Sectoarele de drumuri închise temporar și rutele alternative:
- DJ 106 K Daia Română - Vingard
- alternativa: DJ 106 I (Cunța Berghin) și DJ 106 K (Sebeş - Daia Română)
- DJ 106 K (intersecție cu 106 I -...
Citește mai mult pe Alba24.ro
