ACTUALITATE
Accident de muncă la Mina Vulcan. Tânăr de 30 de ani, în comă după o surpare de cărbune
Un tânăr de 30 de ani a fost victima unui accident de muncă ce a avut loc miercuri la Exploatarea Minieră Vulcan, din Valea Jiului, minerul fiind surprins de o surpare de cărbune într-un siloz de suprafaţă.
Potrivit primelor informaţii, victima lucra, împreună cu alţi colegi salvatori mineri, la desfundarea silozului de cărbune, când a fost surprins de materialul depozitat acolo, suferind mai multe traumatisme, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Muntele", Darius Câmpean.
Minerul a fost preluat cu o ambulanţă, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului de Urgenţă din Petroşani.
"Bărbatul este în vârstă de 30 de ani şi prezintă mai multe traumatisme, fiind transportat cu ambulanţa, în comă profundă, la UPU Petroşani", a informat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
AGERPRES
Senatul a adoptat, luni, două propuneri legislative pentru modificarea OUG 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu măsuri pentru protejarea tinerilor.
Primul proiect prevede majorarea de la 18 la 21 de ani a vârstei minime pe care trebuie să o aibă participanții la jocuri de noroc și interzicerea accesului în sălile dedicate pentru persoanele cu vârsta mai mică de 21 de ani.
Al doilea proiect stabilește interdicția de...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
VIDEO: Tineri polițiști, instruiți prin scenarii operative la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani
În perioada 02–13 februarie 2026, agenții de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina – promoția ianuarie 2026, repartizați la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani , au participat la un program intensiv de pregătire organizat sub coordonarea Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul instituției.
Programul a fost conceput pe baza unor strategii de instruire interactivă, care au inclus...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Cateheză despre familia creștină, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”
Sâmbătă, 14 februarie, în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, în cadrul proiectului „Familia – dar al lui Dumnezeu, jertfă și misiune în lumina Evangheliei”, a avut loc cateheza cu tema „Familia creștină azi: valori, provocări și misiune”. Întâlnirea a reunit tineri din comunitate, într-un dialog deschis despre rolul și responsabilitatea familiei în societatea contemporană.
Discuțiile au pornit de la înțelegerea...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Doi bărbați din Botoșani, ridicați de jandarmi după ce au fost prinși cu substanțe interzise
În acest sfârșit de săptămână, jandarmii botoșăneni au depistat doi bărbați care aveau asupra lor substanțe vegetale de culoare brun-verzuie cu miros înțepător sau substanțe de culoare albă sub formă de cristale, susceptibil a face parte din categoria substanțelor interzise cu efect psihoactiv.
Cei doi au fost identificați în noaptea de sâmbătă spre duminică în municipiul Botoșani, fiind conduși la sediul Inspectoratului de Jandarmi...
Citește mai mult pe Botosani24.ro
