EVENIMENT
Accident feroviar în Halta Clujana: Un bărbat a fost lovit mortal de un tren
Un bărbat și-a pierdut viața în urma unui accident feroviar produs, vineri dimineață, în Cluj-Napoca. Bărbatul a fost lovit mortal de un tren.
Potrivit ISU Cluj, accidentul a avut loc vineri dimineață, puțin după ora 07.00, în Halta Clujana.
Apelul de urgență a fost dat la ora 07:16.
Din primele informații, un bărbat de 70 de ani a fost lovit de tren.
Au intervenit la accident pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca cu o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ cu medic.
Echipajele de salvare ajunse la fața locului au găsit un bprbat de 70 de ani, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.
Polițiștii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
EVENIMENT
Rector UMFIH: Concursul de rezidențiat de la Cluj, fără incidente. Cel mai mare punctaj la Medicină a fost de 931 de puncte
Concursul de rezidențiat organizat, duminică, de Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu” (UMFIH) Cluj-Napoca s-a desfășurat fără incidente, fiind înscriși peste 1.300 de candidați.
”S-a finalizat cu bine concursul de rezidențiat 2024. Ca președinte al comisiei locale, împreună cu colegii mei din Consiliul de Administrație, am organizat desfășurarea în condiții cât mai bune pentru candidați a acestui adevărat test de anduranță…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO Femei de succes din Alba: Andreea Oanță conduce de 13 ani o firmă de genți de lux în Alba Iulia. Cum a luat naștere Caresta
Femei de succes din Alba: Andreea Oanță conduce de 13 ani un brand făcut de la zero, în Alba Iulia. Este vorba despre Caresta, firma care produce genți de piele, de lux.
Este o afacere în care s-a implicat și care dă rezultate. Genițile făcute de Andeea Oanță sunt căutate atât în județ, dar și în România, sau chiar în afara țării.
Reporterii alba24.ro au mers în vizită la sediul fimei pentru a afla povestea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vremea în Alba în săptămâna 18 – 24 noiembrie: Iarna își face simțită prezența. Ninsori și temperaturi sub zero grade
Vremea în Alba în săptămâna 18 – 24 noiembrie: Se face tot mai frig și vin ninsorile. Prognoza meteo pe localități. Se schimbă vremea. Se face tot mai frig, odată ce ne apropiem de luna decembrie. Sunt anunțate și primele ninsori.
Temperaturile scad tot mai mult, așa încât minimele vor coborî până la -6 chiar -8 grade Celsius. Cu excepția zilei de miercuri, când va fi puțin mai cald, temperaturile maxime nu vor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Campanie caritabilă a Studenților Ortodocși din Cluj pentru copiii din medii defavorizate și bolnavii internați în spitale
Asociația Studenților Creștin – Ortodocși Români (ASCOR) filiala Cluj-Napoca, organizează în perioada 24 noiembrie – 12 decembrie campania caritabilă „Dăruind, vei dobândi”, dedicată sprijinirii copiilor din medii defavorizate și persoanelor internate în spitale.
”Campania oferă posibilitatea de a aduce zâmbete celor aflați în dificultate, prin pregătirea unui cadou personalizat. Doritorii pot alege un copil din tabelul pus la dispoziție de…
Citește mai mult pe Cluj24.ro