EVENIMENT
Accident feroviar la ieșire din Beclean: Persoană lovită mortal de trenul regio Bistrița-Cluj Napoca
Un cumplit accident feroviar s-a produs, vineri după-amiază, la ieșire din localitatea Beclean, județul Bistrița-Năsăud. O persoană și-a pierdut viața, după ce a fost lovită de tren.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii au fost anunțați prin 112 faptul că la ieșirea din orașul Beclean o persoană a fost accidentată de tren.
Din primele informații, trenul Regio 4105 care circulă pe relația Bistrița-Cluj Napoca a accidentat o persoană. În urma rănilor extrem de grave, victima a decedat.
Polițiștii de la Transporturi și criminaliști din cadrul Poliției Orașului Beclean efectuează verificări la fața locului pentru identificarea persoanei în cauză și clarificarea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Cadavrul va fi transportat în vedere efectuării necropsiei.
EVENIMENT
Polițiștii, jandarmii și pompierii din Alba vor fi la datorie în minivacanța de sărbători. Mesajele transmise de instituții
Autoritățile din Alba au anunțat că vor fi la datorie în minivacanța de sărbători. IPJ Alba, ISU Alba și IJJ Alba au transmis, separat, mesaje cu privire la misiunilile pe care le execută în această perioadă, precum și o serie de sfaturi pentru cetățeni.
Totodată, au transmis și o serie de sfaturi de siguranță pentru cetățeni.
Mesajul IPJ Alba
Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin efectivele de care dispune, a luat măsuri suplimentare, pentru asigurarea unui...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum se spune ”La Mulți Ani 2026” și ”An Nou Fericit” în peste 50 de limbi. Urările care unesc lumea la intrarea în 2026
Trecerea în noul an este însoţită de urări, mesaje și felicitări de anul nou 2026, în toate colţurile lumii. Noaptea de Anul Nou este momentul în care fiecare dintre noi ne facem planuri pentru următoarea perioadă şi ne împărtăşim speranțele cu cei dragi.
La miezul nopții dintre ani, lumea vorbește aceeași limbă: speranța. Indiferent de fus orar, cultură sau continent, trecerea în 2026 este marcată de același gest simplu și universal – urarea de „An Nou Fericit”...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Doi bărbați, reținuți de polițiștii clujeni pentru încălcarea ordinelor de protecție. Revelion după gratii
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul Ordine Publică, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, au dispus, marți, în 30 decembrie, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 41 de ani, din municipiul Turda, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și amenințare.
În urma cercetărilor...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Lucrări de deszăpezire în UAT Sebeș: Având în vedere condițiile meteorologice din această perioadă (ninsoare și temperaturi scăzute care favorizează producerea poleiului), echipele din cadrul SPAP Sebeș au intervenit cu autospecialele de deszăpezit și de împrăștiere a materialului antiderapant (nisip cu sare și soluție de degivrare) pentru menținerea carosabilului curat și asigurarea condițiilor optime de trafic și sunt pregătite să intervină în continuare pe toate...
Citește mai mult pe Alba24.ro
