EVENIMENT
Accident grav pe E 85 în județul Iași. O femeie a murit, alte șapte persoane rănite
O femeie a murit, iar alte şapte persoane au fost transportate la spital după ce două autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc pe E 85, în localitatea Mogoşeşti Siret, la intersecţia cu Hanul Ancuţei.
Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi a declarat pentru AGERPRES că în urma accidentului au fost nouă victime, dintre care patru copii. Una dintre victime, o femeie de 78 de ani, a decedat, alte şapte au fost transportate la spital. Una dintre victime a refuzat transportul la spital.
În cea mai gravă stare pare a fi un copil de 11 ani, el fiind transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul Sf Maria din Iaşi. De asemenea, o femeie de 27 de ani, a fost transportată deja de un Echipaj de Prim Ajutor la Spitalul Municipal Paşcani.
La faţa locului au fost trimise şi echipaje de poliţie care efectuează cercetări pentru a afla condiţiile în care s-a produs accidentul.
"Se pare că şoferul unui autoturism înmatriculat în Neamţ nu a acordat prioritate la ieşirea de la Hanul Ancuţei şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism. În momentul impactului, primul autoturism s-a răsturnat. Din cauza impactului, o femeie, trei copii şi o bătrână au fost proiectaţi în afara autoturismului, conducătorul auto rămânând prins în interior. Din autoturismul lovit a fost scos şoferul, ceilalţi pasageri rămânând încarceraţi", a declarat Diana Iacob, de la Biroul de presă al IPJ Iaşi. AGERPRES
sursa foto: Facebook Știrile InfoBit
EVENIMENT
Bărbat de 73 de ani, dispărut din Cluj-Napoca, găsit mort sub un pod din Gherla. Ce spun polițiștii
Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, luni, de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul ca în zona canalului Morii, sub un pod, ar fi găsit o persoană decedată.
Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. În contextul verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba de un bărbat de 73 de ani, care ar fi plecat voluntar în urmă cu o...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.
Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM
Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.
Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.
Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că România ar urma să beneficieze de o serie de avantaje prin participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul Păcii inițiat de Donald Trump, deși țara noastră va participa cu statutul de observator, scrie Mediafax.
„Este foarte important să fim aici, avem acces la aceste informații din interior, la discuții. Președintele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
