EVENIMENT
Accident în Chitila - Ilfov: Două fete au fost lovite de o mașină
Două fete au fost lovite de o maşină, vineri la amiază, în Chitila, pe Şoseaua Banatului.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Ilfov, una dintre tinere este intubată şi i se acordă primul ajutor, iar cealaltă a fost transportată la spital.
UPDATE ora 17.05: Accident rutier în Chitila - Ilfov. Precizările polițiștilor
„La data de 17 martie 2023, în jurul orei 13:51, polițiștii din Chitila au fost sesizați prin apel 112, cu privire la faptul că, pe șoseaua Banatului din Chitila, un autoturism a lovit două persoane.
La fața locului polițiștii rutieri din Chitila au stabilit faptul că accidentul s-a produs pe sensul de mers București- Târgoviște, iar în urma impactului au fost rănite două tinere.
Echipajele medicale sosite la fața locului au transportat cele două victime la spital, iar conducătoarei auto i-au acordat îngrijiri medicale la fața locului.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii rutieri din Chitila au deschis un dosar penal în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat reprezentantul IPJ Ilfov.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul Alcooltest, iar rezultatul a ieşit negativ.
Poliţiştii din Chitila sunt la faţa locului şi desfăşoară activităţi specifice. Circulaţia rutieră se desfăşoară numai pe una dintre benzi, informează sursa citată. Agerpres
EVENIMENT
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia declară că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire a orașului
În a patra zi de când Alba Iulia este plină de zăpadă pe străzi secundare, trotuare și treceri de pietoni, reprezentații orașului au adus o serie de precizări.
Precizările au fost făcute sub forma unei postări pe Facebook, pe pagina ”Municipiul Alba Iulia”, marți, 6 ianuarie, în jurul orei 17.10.
Reprezentanții Primăriei Alba Iulia au spus că au acționat ”prompt, etapizat și organizat” în acțiunea de deszăpezire. De parea opusă se află cetățenii orașului...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Firmele de deszăpezire din Cluj-Napoca, amendate cu 20.000 de lei. Emil Boc a prezentat motivul
Cine se ocupă de deszăpezirea Clujului
EVENIMENT
Crăciunul pe rit vechi. De ce unii credincioși sărbătoresc Nașterea Domnului în 7 ianuarie. Tradiții și obiceiuri
Crăciunul pe rit vechi. Unii credincioși ortodocși sărbătoresc Nașterea Domnului, în 7 ianuarie, pentru că țin cont de calendarul iulian.
Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. A fost folosit de întreaga creştinătate, timp de 15 secole. Tot de calendarul iulian s-au servit şi Sfinţii Părinţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paştilor.
O îndreptare a acestui calendar a avut loc în 24 februarie...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
12-18 ianuarie: Palatul Principilor Transilvaniei și Casa Camil Velican din Alba Iulia, închise pentru lucrări de mentenanță
Palatul Principilor Transilvaniei și Casa memorială Camil Velican din Alba Iulia vor fi închise temporar, în perioada 12 - 18 ianuarie, pentru revizii și lucrări de mentenanță.
Palatul Principilor Transilvaniei din Cetatea Alba Carolina, monument istoric emblematic al orașului, nu va putea fi vizitat în perioada 12 - 18 ianuarie. Potrivit reprezentanților instituției, închiderea temporară este necesară pentru ca spațiile muzeale să fie verificate, întreținute și pregătite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
