Connect with us

EVENIMENT

Accident în Focșani, produs de o șoferiță băută. O persoană rănită și trei mașini lovite. Ce alcoolemie avea femeia

Publicat

sursa foto: monitoruldevrancea.ro

Un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită și trei autoturisme au fost lovite s-a produs, luni, 10 august, în municipiul Focșani. Accidentul a fost produs de o șoferiță care se afla sub influența băuturilor alcoolice și care a fugit de la locului, fiind prinsă la scurt timp de polițiști.

Potrivit IPJ Vrancea, accidentul s-a produs în jurul orei 12:50. În urma verificărilor s-a stabilit că o femeie, de 49 de ani, din municipiul Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2 E85, aflandu-se sub influența alcoolului, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism care circula pe același sens, ambele autoturisme au pătruns ulterior pe sensul opus, trecând peste separatorul de sens.

Autoturismul condus de femeie a intrat în coliziune cu un al treilea autoturism, iar al doilea autoturism a ieșit în afara părții carosabile, pe spațiul verde.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a unui conducător auto în vârstă de 45 de ani.

Imediat după producerea coliziunii, femeia a părăsit locul producerii accidentului și a fost identificată în jurul orei 15:00.

În urma testării cu aparatul etilotest, în cazul acesteia rezultatul a fost 1,07 mg/L alcool pur în aerul expirat.

Ceilalți doi conducători auto au fost de asemenea testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Conform sursei citate, femeia a fost condusă de polițiști la o unitate medicală pentru recoltarea mostrelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii rutieri continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului.

sursa foto: monitoruldevrancea.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Gerul revine în România. Meteorologii anunță că vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Recomandări pentru populație

Publicat

anm: urmează încă patru zile cu vreme deosebit de rece.

După o perioadă cu temperaturi pozitive, vremea se va răci accentuat în următoarele zile. Meteorologii anunță că, începând din 1 februarie și până pe 4 februarie, temperaturile vor fi extrem de scăzute, mai ales în regiunile extracarpatice.

Gerul se va resimți puternic în special dimineața și noaptea, inițial în Moldova, apoi în Dobrogea, estul Transilvaniei și Muntenia, iar pe alocuri și în Oltenia și sudul Banatului. Temperaturile minime vor coborî, în general,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Un pensionar din Alba care a tăiat șapte copaci, condamnat de judecătorii din Câmpeni după patru ani

Publicat

un minor din alba, în vârstă de 16 ani, cercetat

Șapte copaci tăiați a fost motivul pentru care un pensionar din Alba a ajuns în fața instanței de judecată. Este vorba despre un dosar ce a avut obiectul de infracțiuni la regimul silvic. 

Bărbatul de loc din comuna Ciuruleasa a fost condamnat în data de 29 ianuarie 2026, la patru ani distanță de la momentul tăierii copacilor.

Mai exact, ”la data de 13.01.2022, organele de politie din cadrul Postului de Poliție Ciuruleasa, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Genetica, rol mai mare în determinarea duratei de viaţă a oamenilor – studiu

Publicat

oameni e1668501448328.jpg






Mai mulţi factori influenţează durata de viaţă, cum ar fi dieta, exerciţiile fizice, fumatul, consumul de alcool, mediul şi alte variabile. De asemenea, ajută şi faptul a de nu fi călcat de un camion de gunoi. Dar ce se întâmplă cu rolul genelor? Aceasta a fost o întrebare controversată timp de decenii, informează Reuters.

Genetica, rol de 50% în durata vieții

Un nou studiu indică un rol mult mai...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Noi reguli pentru concediul medical, în vigoare de la 1 februarie: Ce schimbări importante vor limita concediile fictive

Publicat

programul în policlinici prelungit până la ora 20:00 și acces

Noi reguli pentru concediul medical intră în vigoare de la data de 1 februarie 2026. Este vorba despre o ordonanță de urgență dată de Guvernul României în luna decembrie a anului 2025.

Noile legi vor limita situația concediilor fictive. Mai exact,Conform noilor reguli, prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, iar costul va fi suportat de angajat, inclusiv în cazul concediilor medicale care erau plătite integral de stat.

Asta înseamnă că angajatorul suportă zilele 2 -...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe