EVENIMENT
FOTO: Accident în județul Cluj soldat cu 4 răniţi. O șoferiță de 19 ani a virat la stânga și a izbit un autoturism pe sensul opus
Patru persoane au ajuns la spital, duminică, după ce o şoferiță a încercat să vireze la stânga, dar s-a izbit de mașina care venea din sens opus, în localitatea Câțcău din judeţul Cluj.
Conform IPJ Cluj, o șoferiță de 19 ani, din comuna Cășeiu, care se deplasa pe DN1C, din direcția Dej spre Baia Mare, ar fi efectuat un viraj la stânga, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Dej, care circula pe sensul opus.

În urma impactului, șoferița și trei femei, pasagere în autoturism, au fost transportate la spital pentru îngrijiri.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
UPDATE ISU Cluj: Două autospeciale, un echipaj SMURD și unul SAJ au intervenit la accident. Pompierii au găsit două autoturisme avariate, iar într-unul erau încarcerate trei persoane.
S-a acționat pentru deblocarea ușilor și extragerea persoanelor din autoturism cu echipamentele specifice (KED), astfel încât să nu le fie agravate leziunile suferite.
Acestea au fost consultate și transportate la spital, cu afecțiuni ușoare spre medii (escortații, tăieturi, contuzii, etc), pentru îngrijiri și investigații de specialitate.
O altă tânără implicată în accident a fost, de asemenea, consultată și transportată la spital.
EVENIMENT
VIDEO. Protestatarii AUR de la Turda, Dej și Cluj-Napoca au cerut demisia Guvernului și taxe mai mici
Protestatarii AUR din Turda, Dej și Cluj-Napoca au ieșit joi, 12 februarie, în stradă strigându-și nemulțumirea față de majorarea impozitelor și taxelor locale.
La manifestații au participat sute de persoane, care au afișat pancarte și au scandat lozinci împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan și a măsurilor fiscale adoptate recent.

Pe pancarde scria „Jos Guvernul”, „Vrem taxe corecte”,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO. CJ Cluj vrea digitalizare totală. Toate primăriile din județ vor fi integrate în platforma online „Ghișeul Unic”
Consiliul Județean Cluj a anunțat joi înrolarea tuturor primăriilor din județ în platforma digitală „Ghișeul Unic”, un sistem destinat simplificării procedurilor administrative și uniformizării documentațiilor urbanistice.
Decizia a fost discutată joi, 12 februarie, în cadrul unei ședințe de lucru organizate la sediul instituției, la care au participat specialiști în urbanism din administrațiile...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO. Inconștiență pe șosea. La un pas de tragedie la Iclod. Ce a făcut un șofer de camion
Momente extrem de periculoase au fost surprinse în comuna Iclod, unde un șofer de camion a efectuat o depășire riscantă, fiind la un pas de a provoca o tragedie.
Imaginile au fost transmise redacției Cluj24.ro de un cititor.
Depășire periculoasă pe șosea la Iclod
Incidentul a avut loc pe un drum cu doar două benzi. Din imaginile surprinsă de camera de bord se vede cum camionul intră în depășirea unui...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
UPDATE. Poliția Cluj: Un tânăr s-a urcat pe aparatul de aer condiționat din exterior
”În data de 12 februarie a.c., în jurul orei 15:35, polițiștii Secției 6 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un tânăr de 21 de ani, ar fi ieșit pe geamul unui imobil din municipiu, așezându-se pe aparatul de aer condiționat amplasat pe peretele exterior al clădirii, existând riscul ca...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
