EVENIMENT
Accident în lanț pe o stradă din Craiova. Patru mașini implicate
Un accident rutier a avut loc, marți seara, pe strada Calea Severinului în municipiul Craiova, județul Dolj. Șoferul unui autoturism nu a păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, a intrat pe contrasens unde a lovit două autoturisme iar apoi a fost proiectat într-o mașină parcată. Din fericire nu au fost persoane rănite.
Polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Calea Severinului, din municipiul Craiova, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele informații, un bărbat de 33 de ani, din Ișalnița, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Severinului, din municipiul Craiova, nu a păstrat o distanță regulamentară față de autoturismul din fața sa, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu două autoturisme aflate în mers fiind proiectat într-un al treilea autoturism parcat.
În urma impactului au rezultat doar pargube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, poliţiştii l-au sancționat contravențional pe șoferul de 33 de ani cu amendă în valoare de 580 de lei.
Citește Romania24.ro pe Google News
EVENIMENT
Povești de Ziua Îndrăgostiților la Cluj: Banto din Brazilia și Andreea, Patricia și Daniel din Mexic, Hanna și Karel din Cuba
Cluj24 marchează 14 februarie, Ziua Îndrăgostiților, printr-un demers inedit în presa locală, prezentând pe parcursul zilei de sâmbătă povești de dragoste speciale din Cluj-Napoca. Este vorba despre cupluri de clujeni și străini care s-au văzut, s-au plăcut și au decis să își întemeieze o familie în orașul de pe Someș.
Printre aceste cupluri de îndrăgostiți se numără Banto din Brazilia și Andreea...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
VIDEO ȘTIREA TA: Încăierare între adolescente la Alba Iulia. Incident pe stradă, în Cetatea Alba Carolina
Incident petrecut în Cetatea Alba Carolina, înainte de Ziua Îndrăgostiților. Două adolescente s-au agresat fizic, pe spațiul public.
Cele două fete și-au împărțit pumni, s-au tras de păr, iar la un moment dat una dintre ele încearcă să o lovească cu piciorul pe cealaltă adolescentă, căzută la pământ.
Este oprită de un tânăr dintr-un grup din apropiere, înainte ca incidentul să degenereze.
Scena a fost surprinsă în imagini de către un trecător.
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ce spune ministrul Sănătății despre reducerea veniturilor personalului medical cu 10%. Situația din spitale
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu susține reducerea cu 10% a veniturilor personalului medical. Acesta precizează că spitalele au deja lipsă de personal și probleme grave.
„Nu este o declaraţie nouă, spun încă de câteva săptămâni că scăderea cu 10%, scădarea pauşală în sistemul de sănătate, cu 10% a veniturilor sistemului de sănătate, ar crea şi ar genera o criză fără precedent în sistem.
Pentru că sistemul de sănătate, în primul rând,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Clujul, alături de necuvântătoare. Câinii fără stăpân ar putea fi adoptați cu ajutorul echipelor sportive
Municipiul Cluj-Napoca face un nou pas în direcția protecției animalelor și a responsabilizării comunității, prin lansarea proiectului „Adoptă un Prieten pe viață”, o inițiativă care va fi supusă votului în ședința Consiliului Local din 16 februarie.
Proiectul propune o colaborare amplă între administrația locală și actori importanți din domeniul sportiv și instituțional, cu scopul de a crește...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
