Connect with us

EVENIMENT

ACCIDENT în Mureș: Un camion cu vopsele lavabile a izbit patru mașini

Publicat



Sursă foto: arhivă

Un camion încărcat cu vopsele lavabile a lovit, marți, patru mașini, în Târgu Mureș.

ISU Mureș a anunțat că accidentul s-a produs pe Calea Sighișoarei.

Un autocamion încărcat cu vopsele lavabile a acroșat patru autoturisme parcate.

„Conducătorului autocamionului este de cod verde și i se acordă primul ajutor calificat. Intervine Detașamentul de Pompieri Târgu Mureș”, au anunțat cei de la ISU Mureș.

Știre în curs de actualizare

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

EVENIMENT

Impact violent între două autoturisme într-o localitate din Dâmbovița. O persoană a fost rănită

Publicat

Un accident rutier a avut loc sîmbătă dimineața, pe raza localității Izvoare, județul Dâmbovița. Impact violent între două mașini. O persoană a fost rănită.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizati, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, pe raza localității Izvoare, s-a produs un eveniment rutier.

Din primele cercetări au stabilit că un barbat de 72 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe drumul national 72 A, in direcția Gheboieni către Voinesti, ar fi intrat in coliziune cu un alt autoturism condus de un barbat de 27 de ani.
In urma producerii accidentului de circulație, bărbatul de 72 de ani, a fost rănit, fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

În continuare se efectuează cercetarea la fata locului, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier.

Citește mai departe

EVENIMENT

Alertă meteo: Cod GALBEN de polei în patru judeţe

Publicat

arhivă

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă dimineaţă, un cod galben de polei pentru judeţele Maramureş, Sălaj, Cluj şi Bistriţa-Năsăud.

Atenţionarea expiră la ora 11:00.

Vor fi afectate, în judeţul Maramureş: Târgu Lăpuş, Suciu de Sus, Cupşeni, Coroieni, Vima Mică; în judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, iar, în judeţul Cluj: Căşeiu, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Unguraş, Chiuieşti, Cuzdrioara, Câţcău, Vad, Bobâlna, Jichişu de Jos.

Totodată, în judeţul Bistriţa-Năsăud, este vorba despre Beclean, Nimigea, Târlişua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra, Şintereag, Braniştea, Petru Rareş, Uriu, Nuşeni, Negrileşti, Şieu-Odorhei, Chiuza, Ciceu-Giurgeşti, Ciceu – Mihăieşti.

În aceste zone se vor semnala local depuneri de polei din burniţă. Agerpres

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO-VIDEO: Un TIR a derapat în afara șoselei într-o localitate din Cluj. Șoferul a rămas încarcerat

Publicat

În această dimineață, în jurul orei 4.50, s-a produs un accident rutier în localitatea Izvoru Crisului, județul Cluj. Un bărbat a fost salvat de către pompierii huedinieni, pe parcursul nopții trecute, după ce acesta a rămas încarcerat în cabina autocamionului derapat în afara părții carosabile.

La fața locului s-au deplasat două autospeciale și un echipaj SMURD, în momentul sosirii la locul accidentului, pompierii au găsit un ansamblul de vehicule răsturnat într-o poziție instabilă, pe marginea unei coaste care prezenta o diferență de nivel de cca 10m, față de partea carosabilă.

Din primele informații, conducatorul unui autocamion în vârstă de 50 de ani, din Gilau, care se deplasa pe DN1 E60, din direcția Huedin spre Cluj-Napoca, a ieșit în afara părții carosabile a sensului său de mers.

Șoferul TIR-ului a rămas prins sub bordul deformat al cabinei capului tractor și prezenta mai multe fracturi.

Pompierii au asigurat ansamblul de vehicule folosind troliul din dotarea și au tăiat arbuștii din jurul cabinei, astfel încât să poată asigura accesul către cabina camionului și să poată urca echipamentele de descarcerare în aceasta.

După aproximativ 20 de minute, salvatorii au reușit să scoată bărbatul ce se afla înăuntrul cabinei, fiind preluat apoi de către echipajul SMURD pentru a fi transportat la spital, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Bărbatul era în stare de conștiență și era cooperant.

O autospecială mai asigură, în aceste momente, măsurile de prevenire a incendiilor, până la sosirea utilajelor care vor readuce capul tractor și remorca pe partea carosabilă.

Remorca transporta o încărcătură de legume și fructe.

Citește mai departe

EVENIMENT

Minivacanța de 1 Decembrie, supravegheată de 10.000 de polițiști

Publicat

Circa 10.000 de poliţişti vor acţiona zilnic, în stradă, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, precum şi pentru verificarea respectării măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii infecţiilor cu SARS-CoV-2.

“Recomandarea noastră este ca şi în această perioadă să respectăm regulile de protecţie sanitară şi de distanţare fizică, evitând vizitele şi deplasările care nu sunt esenţiale. În toată ţara, poliţiştii vor acţiona, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, pentru verificarea respectării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog, într-o declaraţie de presă.

Ea a precizat că aproape 5.000 de pompieri vor fi la datorie, zilnic, în minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională şi de sărbătoarea Sfântului Andrei, salvatorii fiind pregătiţi să intervină în orice moment pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, cât şi pentru gestionarea tuturor solicitărilor primite din partea cetăţenilor.

“Inspectoratul General de Aviaţie al MAI are la dispoziţie 14 elicoptere pentru misiuni de ordine publică şi aeromedicale, inclusiv pentru transportarea plasmei hiperimune şi a pacienţilor confirmaţi cu SARS-CoV-2. În aceeaşi perioadă, 6.000 de jandarmi vor fi în teren pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă, precum şi pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite”, a mai spus Dajbog.

Jandarmeria Română, prin structurile specializate de intervenţie montantă, va acorda o atenţie deosebită zonelor care prezintă riscuri pentru siguranţa turiştilor. Un număr de 250 de jandarmi montani sunt pregătiţi să intervină în situaţii de urgenţă. Agerpres

Citește mai departe