EVENIMENT
Accident mortal, în Ajunul Crăciunului, pe DN23 în Vrancea
Un accident tragic a avut loc, în Ajunul Crăciunului, pe DN 23 în județul Vrancea. Un bărbat de 36 de ani a murit.
Potrivit IPJ Vrancea, polițiștii Serviciului Rutier intervin în localitatea Mândrești, pe Drumul Național 23, unde s-a produs un accident rutier.
Conform unui apel 112, un autoturism a părăsit partea carosabilă, iar o persoană necesită îngrijiri medicale.
Polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, la ieșire din Mândrești pe Drumul Național 23, un autoturism a părăsit partea carosabilă.
Polițiștii rutieri care s-au deplasat la fața locului au identificat în apropierea autoturismului ieșit în afara părții carosabile cadavrul unui bărbat, de 36 ani, din Măicănești.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru ucidere din culpă, urmând a se stabili cauzele și împrejurările decesului.
Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi finanțat din fonduri europene, aceasta fiind o veste bună pentru mii de familii care trăiesc cu speranța de a-și împlini visul de a avea un copil, a anunțat joi ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole.
Fertilizarea in vitro (FIV sau IVF – In Vitro Fertilization) este o procedură medicală de reproducere asistată prin care fecundarea ovulului cu spermatozoidul se realizează…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO: Copiii Grădiniței nr. 12 din Alba Iulia, cercetători pentru o zi, de Ziua Științei. Învățare prin experimente
Preșcolarii Grădiniței cu P.P. Step by Step nr. 12 din Alba Iulia au celebrat Ziua Mondială a Științei printr-o adevărată aventură a cunoașterii. Grădinița s-a transformat într-un laborator plin de experimente, unde copiii au descoperit fenomene fascinante și au învățat lucruri noi prin observare, încercare și descoperire personală.
În fiecare sală de grupă, educatoarele au pregătit câte un experiment, iar copiii au participat prin rotație, explorând activități…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
FOTO. Gazon nou, hibrid, pe Cluj Arena. Suprafața de joc va fi gata până la finalul weekendului
Lucrările de modernizare a gazonului de pe stadionul Cluj Arena, prin implementarea unui sistem hibrid, similar celor folosite pe marile stadioane ale lumii, vor fi gata în acest weekend, anunță Consiliul Județean Cluj.
Noul sistem hibrid oferă o durată de viață de până la 15 ani.
Cluj Arena va avea gazon ca cele mai mari stadioane ale lumii
Procesul constă în „coaserea” unor fibre sintetice în structura…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Luni, 17 noiembrie: Gala Studenților, ediția a IV-a. Cei mai implicați studenți, premiați la Alba Iulia
Gala Studenților, ediția a IV-a, va avea loc luni, 17 noiembrie, de la ora 19:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia.
În cadrul Galei vor fi premiați, alături de asociațiile din care provin, studenții cei mai implicați în organizații, în comunitate sau în proiecte ale generației lor, într-un eveniment prin care se dorește recunoașterea studenților cu inițiativă din comunitatea noastră.
Gala Studenților se va încheia cu spectacolul de…
Citește mai mult pe Alba24.ro

