EVENIMENT
Accident mortal în apropiere de Techirghiol. Şofer mort în urma coliziunii dintre două autoturisme
Un bărbat a murit după ce, marţi seară, pe DN 38, în apropierea localităţii Techirghiol, a pierdut controlul direcţiei maşinii pe care o conducea, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa.
Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean, şoferul autovehiculului care circula regulamentar a suferit un traumatism abdominal, era conştient şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Din primele verificări ale poliţiştilor a reieşit că bărbatul vinovat de producerea accidentului rutier, în vârstă de 32 de ani, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, într-o curbă periculoasă pierzând controlul volanului.
„Un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din Agigea, a condus un autoturism pe DN 38, în afara localităţii Techirghiol, dinspre Moviliţa către Techirghiol şi, ajungând la km 6 + 100 m, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, curbă periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei către stânga şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat, de 58 ani, din Mereni. În urma accidentului rutier, a rezultat decesul la faţa locului al conducătorului auto de 32 ani şi vătămarea corporală uşoară a celuilalt şofer. Ambii conducători auto se aflau singuri în autoturisme", a transmis IPJ Constanţa. AGERPRES
EVENIMENT
Dorin Cioabă profită și promite că se implică în găsirea copilului dispărut în Gherla. Romii din Cluj nu îl recunosc ca ”rege”
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, care locuiește la Sibiu, profită de tragedia de la Gherla, unde un copil a căzut în râul Someș și este de negăsit după 10 zile, și a promis că se va implica, acuză romii din județul Cluj.
”A intrat (Cioabă – n.a.) pe o rețea de socializare și a promis că se implică în căutările copilului dispărut. Noi nu îl recunoaștem ca rege al romilor, să își...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Un incendiu a izbucnit duminică, 1 februarie, în jurul orei 15.40 pe strada Rândunelelor din Alba Iulia. Din primele informații incendiul se manifestă generalizat la acoperișul unei case.
La fața locului intervin pompierii din Alba Iulia cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj de prim ajutor.


Misiunea pompierilor este în dinamică.
Știre în curs de actualizare.
UPDATE 16.15: Potrivit ISU Alba, la scurt timp de la intervenția pompierilor,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, antrenat de Andrei Dărămuș, va urca iar în ring într-o competiție la Ploiești
Pugilistul din Alba Iulia, Aurelian David Popescu, un sportiv de perspectivă al orașului va urca iar în ring într-o competiție desfășurată în luna februarie.
David este un sportiv descoperit de antrenorul și fostul sportiv profesionist, Andrei Dărămuș. În luna octombrie a anului 2025 Aurelian devenea campion național la cadeți.
Acesta este legitmat la Clubul Sportiv Municipal Alba Iulia, dar este legitimat și la lotul național de box al României.
Aurelian va urca iar...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
S-au încheiat calificările turneului Transylvania Open de la Cluj-Napoca. Începe bătălia pentru marele trofeu
Duminică, la BTarena, s-au tras cortinele peste meciurile de calificare ale turneului Transylvania Open WTA250, iar ultimele bilete pentru tabloul principal au fost adjudecate după confruntări spectaculoase pe ambele terenuri.
Pe terenul central, Lucrezia Stefanini a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de Tamara Zidansek, scor 6-1, 5-7, 6-0, într-un meci dominat clar în momentele-cheie.

Tot aici, Daria...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
