EVENIMENT
UPDATE FOTO: Accident MORTAL într-o localitate din Neamț. Patru victime dintre care una decedată
Un accident rutier mortal a avut loc, duminică seară în localitatea Gâdinți, județul Neamț. O persoană a murit și alte trei au fost rănite după impactul dintre o autoplatformă și un autoturism.
Potrivit IPJ Neamț, la data de 14 august 2022, în jurul orei 20.10, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, la intersecția Drumului Național 15D cu Drumul Județean 207D, în Gâdinți.
UPDATE 2: Accident mortal în localitatea Gâdinți - Neamț: Cum s-a produs accidentul
"Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat de 37 de ani, din Galați, conducea o autoplatformă, pe sectorul de drum anterior menționat ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Poiana Teiului.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unui bărbat de 59 de ani, din Petru Vodă, pasager în autoturism, rănirea conducătorului autoturismului și a altor două persoane de 24, respectiv 34 de ani, ambele din Galați, pasagere în autoplatformă.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc acest eveniment rutier."
La acest moment traficul este reluat.
UPDATE: Accident mortal în localitatea Gâdinți - Neamț: Precizările pompierilor
"Evenimentul rutier s-a produs pe DJ 207 D între un autoturism și o autoplatformă ce transporta o autoutilitară, în care se aflau cinci persoane.
La sosirea forțelor de intervenție patru persoane erau evacuate, iar o persoană era încarcerată în autoturism. Trei persoane, doi bărbați și o femeie, au fost preluate și transportate la CPU Roman de echipajele SAJ și SMURD.

Pompierii au acționat pentru descarcerarea unui bărbat, pasager în autoturism. Din păcate, bărbatul nu prezenta semne vitale.
Militarii au acționat și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor."
Din datele preliminare coliziunea s-a produs între un camion și un autoturism .
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul unei persoane și rănirea altor trei.
Traficul rutier este oprit.
Stire in actualizare
EVENIMENT
Societatea CUPRU MIN S.A. organizează licitație deschisă pentru achiziția: BILE DIN OȚEL FORJAT SAU ROLUIT
Ziua de luni, 9 februarie, aduce vreme predominant închisă în municipiul Cluj-Napoca și în localitățile apropiate, Turda, Câmpia Turzii, Dej, Gherla, Florești și Feleacu.
Sunt așteptate precipitații slabe în prima parte a zilei, urmate de cer mai mult noros spre seară și temperaturi ușor peste media perioadei.
Potrivit datelor meteorologice disponibile, ziua de luni începe cu averse și ploi slabe, în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ziua Internațională a Pizzei, sărbătorită pe 9 februarie. Povestea uneia dintre cele mai iubite mâncăruri din lume
Ziua Internațională a Pizzei spune și povestea uneia dintre cele mai iubite mâncăruri din lume. Puține preparate culinare reușesc să unească oameni din culturi, generații și colțuri diferite ale lumii așa cum o face pizza.
În fiecare an, pe 9 februarie, este sărbătorită Ziua Internațională a Pizzei, un omagiu adus uneia dintre cele mai populare și versatile mâncări create vreodată.
De la mesele simple de familie până la restaurante gourmet, pizza a devenit un adevărat...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
9 februarie: Ziua Internațională a Stomatologului. Istoria unei discipline medicale esențiale pentru sănătate
9 februarie: Ziua Internațională a Stomatologului. Această zi este un prilej de a aduce în prim-plan una dintre cele mai vechi și mai importante profesii medicale. Deși pentru mulți oameni vizita la stomatolog este asociată cu teamă sau disconfort, rolul acestei meserii în menținerea sănătății generale este fundamental.
Grija pentru sănătatea dinților nu este un fenomen modern. Dovezi arheologice arată că, încă din antichitate, oamenii încercau să trateze durerile dentare...
Citește mai mult pe Alba24.ro

