EVENIMENT
Accident mortal pe autostradă în Italia. Șofer român de TIR, mort în cabina smulsă și aruncată pe contrasens
Un tragic accident rutier s-a produs marţi, 12 noiembrie 2019, în jurul orei 22.30 pe autostrada RA13, în apropiere de Fernetti, în Italia. Un şofer român de TIR și-a pierdut viața, informează ziarul triesteprima.it.
Accidentul a fost atât de violent încât cabina TIR-ului condus de român a fost smulsă şi aruncată zeci de metri, pe contrasens.

Șoferul român al unui TIR înmatriculat în România a pierdut controlul direcţiei, iar camionul s-a izbit violent de parapetul metalic ce desparte sensurile autostrăzii. Conform unor surse, românul se îndrepta către Slovenia.
În urma impactului violent, cabina TIR-ului a fost smulsă de pe camion, cu tot cu şofer, şi a fost aruncată zeci de metri pe autostradă, ajungând pe contrasens.
Martorii aflați la locul accidentului au sunat la numărul de urgenţă, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale, de pompieri şi ale Poliţiei.
Medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe şofer.
EVENIMENT
Portalul Medical al Pacienților. Un nou pas spre digitalizarea serviciilor oferite de Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj
Portalul medical al pacienților este cel mai nou serviciu online implementat de SCJU Cluj, care vine în sprijinul pacienților și al profesioniștilor din sănătate prin crearea unei platforme integrate care cuprinde dosarul electronic al pacientului, posibilitatea efectuării programărilor în sistem online și rezultatele analizelor medicale.
Portalul pacienților face parte dintr-un proiect de investiții cu fonduri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
MESAJE deosebite, frumoase și haioase de Ziua Îndrăgostiților. SMS-uri pentru persoana iubită, de trimis pe 14 februarie
Mesaje de Ziua Îndrăgostiților. Declararea sentimentelor pentru persoana iubită este binevenită în orice zi a anului. Însă un mesaj mai special pe 14 februarie este încă o dovadă a prețuirii pentru omul ales.
Ziua de 14 februarie este una dintre cele mai speciale din an, atât pentru îndrăgostiți, cât și pentru cei singuri, care văd în această zi o oportunitate de a-și găsi perechea.
Vă prezentăm o selecție de mesaje de Valentine`s Day, pe care le puteți trimite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Fugar din Cluj, încătușat și dus direct la Aiud. Condamnare grea pentru infracțiuni cu arme
Final pentru un bărbat din județul Cluj care a încercat să se sustragă executării pedepsei. Polițiștii din Aiud l-au depistat pe 12 februarie 2026 pe bărbatul de 49 de ani din Viișoara, pe numele căruia era emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.
Condamnarea, pronunțată de Judecătoria Turda, este una severă, 4 ani și 5 luni de detenție pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
Website-ul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universitatea Babeș-Bolyai a fost vineri ținta unui atac informatic de tip defacement, care a dus la compromiterea interfeței publice și la întreruperea temporară a funcționării platformei online.
Potrivit primelor informații, atacatorii au reușit să încarce pe server un script malițios de tip WebShell, obținând astfel...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
