EVENIMENT
Accident mortal pe DN 54A în Olt. O femeie a fost lovită de un motociclu condus de un tânăr de 20 de ani
Accident mortal produs, duminică după-amiază, pe DN 54 în județul Olt. O femeie a murit după ce a fost lovită de un motociclu condus de un tânăr de 20 de ani.
Accidentul a avut loc duminică, 18 septembrie, în jurul orei 16.00, pe DN 54A, în localitatea Grojdibodu.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Corabia au constat că în eveniment a fost implicat un motociclu, condus de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Olt și un pieton, respectiv o femeie în vârstă de 71 de ani, din comuna Traian, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, femeia, în vârstă de 71 de ani, a decedat.
Trupul neînsuflețit a fost transportat la Morga Spitalului Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
EVENIMENT
12-18 ianuarie: Palatul Principilor Transilvaniei și Casa Camil Velican din Alba Iulia, închise pentru lucrări de mentenanță
Palatul Principilor Transilvaniei și Casa memorială Camil Velican din Alba Iulia vor fi închise temporar, în perioada 12 - 18 ianuarie, pentru revizii și lucrări de mentenanță.
Palatul Principilor Transilvaniei din Cetatea Alba Carolina, monument istoric emblematic al orașului, nu va putea fi vizitat în perioada 12 - 18 ianuarie. Potrivit reprezentanților instituției, închiderea temporară este necesară pentru ca spațiile muzeale să fie verificate, întreținute și pregătite...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Locuitorii unei străzi din Alba Iulia au rămas fără apă, după o avarie la rețea. Precizările Apa CTTA
Locuitorii de pe strada Energiei din Alba Iulia au rămas marți după-amiaza fără apă după o avarie la sistemul de alimentare. Potrivit reprezentanților operatorului Apa CTTA, furnizarea apei a fost sistată pe această stradă, până la remedierea avariei.
La repunerea în funcțiune a alimentării cu apă potabilă, este posibil să apară depășiri ale parametrului turbiditate, în acest caz cetățenii sunt rugați să utilizeze apa numai în scopuri menajere.
Eventualele...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CRIMĂ în Florești. Presupusul criminal, un cetățean din Republica Moldova, arestat preventiv pentru 30 de zile
EVENIMENT
Verificare RCA online în 2026: cum afli rapid dacă un vehicul are asigurare valabilă și ce informații sunt necesare
Verificarea RCA online este una dintre cele mai simple și utile metode de a te asigura că un vehicul are asigurare valabilă, fie înainte de cumpărare, fie după un incident rutier.
Este important de reținut că verificarea RCA nu înlocuiește documentele necesare într-un dosar de daună și nu garantează automat că totul este în regulă în orice situație, însă oferă o confirmare privind existența unei polițe înregistrate în baza de date.
Datele sunt introduse de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
