EVENIMENT
Accident pe DN2 în județul Vrancea: Autoturism ieșit în decor după impactul cu o altă mașină
Accident rutier, produs joi dimineață, pe DN2 E85 în județul Vrancea, după un impact puternic între două autoturisme. În urma coliziunii, una dintre mașini a ieșit în decor.
Potrivt IPJ Vrancea, accidentul a avut loc pe DN 2 E 85, între localitățile Slobozia Bradului și Obrejița.
Din primele informații, în eveniment sunt implicate două autovehicule. În urma impactului, una dintre mașini – în care se aflau două persoane, a ieșit în afara părții carosabile.
La fața locului a intervenitun echipaj din cadrul Punctului de Lucru Dumbrăveni cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.
Știre în actualizare
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Colinde și tradiție în centrul Clujului. 15 cete de colindători la festivalul „Colind Iancului”
Centrul Clujului a fost astăzi plin de colindători, în cadrul celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului Național „Colind Iancului”, organizat de Societatea Cultural-Patriotică „Avram Iancu”.
De la ora 11.00, aproximativ 15 cete de colindători s-au adunat la Monumentul Memorandiștilor și au defilat pe Bulevardul Eroilor până în Piața Avram Iancu, aducând în oraș sunetele colindelor tradiționale.



EVENIMENT
VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție
Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.
Accidentul s-a petrecut la interesecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.
Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de prioritate.
La fața locului au fost mobilizate echipaje…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Loteria Română: Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 14 decembrie 2025
Loteria Română: Noi trageri loto sunt programate duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 8,35 milioane de euro. La Loto 6/49, la categoria I, este disponibilă pentru câștig o sumă de peste 1,18 milioane de euro.
Duminică, 14 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
- la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01 milioane de lei (peste 1,18 milioane de euro).
- La Noroc…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Investigația Recorder „Justiție capturată” ajunge la Cinema ARTA. Discuție cu Andrea Chiș, fostă membră CSM
Unul dintre cele mai discutate documentare românești ale ultimilor ani, Justiție capturată, va fi proiectat la Cinema ARTA, într-un eveniment special dedicat dezbaterii stării justiției din România.
Proiecția va fi urmată de o discuție publică cu lect. univ. dr. Andrea Chiș, fostă judecătoare și membră a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Documentarul încearcă să explice, într-o manieră…
Citește mai mult pe Cluj24.ro




