EVENIMENT
Accident pe un drum din Sibiu: Impact între două mașini. Unul dintre șoferi a evitat un animal aflat pe șosea

Un accident rugtier în urma căruia o tânără a ajuns la spital a avut loc, joi seară, în județul Sibiu. Accidentul s-a produs după ce un șofer a încercat să evite un animal aflat pe șosea.
Potrivit IPJ Sibiu, accidentul s-a produs pe DJ 106G, la intrarea în localitatea Dobârca, județul Sibiu.
Din primele cercetări s-a constatat că un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Poiana Sibiului, în timp ce conducea un autoturism spre DN 1, în încercarea de a evita o bovină care se afla pe carosabil, a pătruns pe contrasens, unde a acroșat un autoturism condus din sens opus de către o tânără în vârstă de 19 ani, din Dobârca.
La locul accidentului a intervenit ISU Sibiu cu un echipaj SMURD.
La fața locului echipajul a acordat îngrijiri medicale unei tinere de 19 an. Ulterior aceasta a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă.
Cercetările continuă în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs accidentul, inclusiv pentru identificarea proprietarului animalului în cauză.
EVENIMENT
Guvernul decide în două săptămâni ce proiecte PNRR vor continua să fie finanțate. Ce se întâmplă cu metroul Clujului

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, în ședința de Guvern de marți, adoptarea unei ordonanțe de urgență prin care se va decide, în termen de două săptămâni, ce proiecte finanțate prin PNRR vor continua, iar metroul Clujului riscă să piardă finanțarea.
„Prin această ordonanță clarificăm în următoarele două săptămâni proiectele care vor rămâne în program”, a declarat Bolojan.
Etapa…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Petrișor Peiu, AUR: „Costul împrumuturilor României crește din nou abrupt”. România se confruntă din nou cu dobânzi ridicate

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, avertizează că România se confruntă din nou cu dobânzi ridicate la împrumuturile de pe piața internă. Acesta critică guvernul condus de Ilie Bolojan, susținând că „povestea de iubire” cu investitorii s-a încheiat și că urmează o perioadă de „calvar al dobânzilor mari”.
Într-o postare pe Facebook, Peiu a precizat că Ministerul Finanţelor a împrumutat luni…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Moneda națională a continuat marțea aceasta tendința de aprecierea față de cea unică, pe fondul reducerii aversiunii față de risc, piețele internaționale fiind mai optimiste în ceea ce privește încetarea agresiunii Rusiei în Ucraina.
Ședința din marțea aceasta, a fost cea de a patra consecutivă de depreciere pentru euro, arată economistul clujean Radu Georgescu.
Leul se apreciază
Media euro a coborât…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
“Rabla” revine în septembrie cu o finanțare de 200 de milioane de lei. Voucherele vor fi mai mici

Programul „Rabla” va fi relansat în luna septembrie, cu un buget de 200 milioane lei și reguli noi, potrivit Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).
Ghidul de finanțare actualizat va fi lansat în consultare publică până la finalul acestei săptămâni.
“Rabla” revine cu vouchere mai mici
Guvernul a aprobat Ordonanța de Urgență care permite continuarea programului, cu accent pe reducerea…
Citește mai mult pe Cluj24.ro