EVENIMENT
ACCIDENT RUTIER pe raza localității Vadu Moților: Două mașini implicate. Ce spun pompierii din Alba
Un accident rutier a avut loc joi, 12 decembrie, în jurul orei 14.40, pe raza localității Vadu Moților din Alba, pe Dn 75.
Din primele informații primite de pompieri în apelul 112, în accidentul rutier ar fi implicate două autoturisme. În urma impactului dintre cele două autoturisme ar fi rezultat două victime, posibil încarcerate între fiarele mașinii.
La fața locului intervin pompierii din Câmpeni cu două autospeciale și o ambulanță SAJ.
Misiunea pompierilor este în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Polițiștii au discutat cu elevi din Alba despre consumul de substanțe interzise. Profesorii, instruiți privind eventuale cazuri
Polițiștii din Alba au discutat cu peste 500 de elevi despre consumul de substanțe interzise. Profesorii au fost instruiți să identifice comportamentele de risc.
Potrivit IPJ Alba, marți, 16 decembrie, în intervalul orar 07:30 - 12:30, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cei ai Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei ai Serviciului Rutier, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia, au desfășurat 20 de activități, pe...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Impozitele pe proprietate cresc cu 750% pentru imobilele cumpărate pe firmă. Exemplu de calcul
Impozitele pe proprietate cresc cu 750% din anul 2026, comparativ cu 2025, potrivit pachetului fiscal al Guvernului Bolojan, proaspăt publicat în Monitorul Oficial. De prevederile noii legi vor fi afectați și românii care își închiriază proprietățile în regim hotelier, pe platforme precum AirBnB sau Booking.
Calculul a fost realizat de Georgian Marcu, agent imobiliar și proprietar al agenției Green Angels, scrie Economedia.
Diferența mare față de situația persoanelor fizice,...
Citește mai mult pe Alba24.ro
De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Mall Cluj are un special de sărbători încât să îți poți face ultimele cumpărături, dar și să te bucuri de experiențe.
Sărbătorile de iarnă sunt despre timp petrecut alături de familie și prieteni, despre bucuria cadourilor, momentele de relaxare și experiențele care aduc oamenii...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Legea drepturilor de autor: Artiștii resping licențierea individuală, după consultări la Guvern. Discuțiile vor fi reluate
Legea drepturilor de autor: Artiștii resping licențierea individuală, propusă de Ministerul Culturii și mai multe prevederi ale unei Ordonanțe de Urgență care reorganizează Oficiul Român pentru Drepturile de Autor și îl mută în subordinea acestui minister.
Premierul Ilie Bolojan a avut consultări cu artiștii din România pe tema modificării legislației din domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe, în sensul armonizării cadrului legal național cu cel european, cât...
Citește mai mult pe Alba24.ro


