Connect with us

EVENIMENT

Accidentul din Teleorman cu 6 răniţi după prăbuşirea unei grinzi de pod, cercetat ca accident de muncă

Publicat

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman anunţă, joi, că incidentul de la Orbeasca, unde o grindă a unui pod aflat în lucru a căzut, iar şase persoane au fost rănite, este cercetat ca un accident de muncă.

"Am fost sesizaţi, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, despre producerea unui accident de muncă în localitatea Orbeasca. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, ocazie cu care au constatat următoarele: în timp ce o echipă de muncitori, aparţinând unei societăţi din localitatea Comarnic, judeţul Prahova, executa lucrări de amenajare a unui pod peste râul Teleorman, o grindă din beton, pe care se aflau cinci muncitori, s-a rupt şi aceştia au căzut de la o înălţime de aproximativ 5 - 6 metri", precizează IPJ Teleorman.

În urma incidentului au fost rănite şase persoane, cinci aflate pe grindă şi una care se afla sub podul aflat în construcţie. Victimele au fost evaluate şi transportate la o unitate medicală pentru investigaţii.

În cauză poliţiştii efectuează cercetări cu privire la accidentul de muncă înregistrat.

Iniţial, ISU Teleorman a anunţat că podul s-a prăbuşit şi că la faţa locului au ajuns echipaje de ambulanţă, descarcerare şi o autospecială de transport victime multiple. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Sfântul Valentin 2026. Ce cadou să-i iei ca să-i cucerești inima, în funcție de zodie

Publicat

pexels rahulp9800 1884326.jpg






Pe 14 februarie, iubirea plutește în aer, iar astrele au mesaje speciale pentru fiecare semn zodiacal.

Dacă vrei să faci cadoul perfect persoanei dragi, iată ce sugerează astrologii în funcție de zodie.

Berbec (21 martie – 19 aprilie)

Berbecii sunt plini de energie și aventură. Cadoul ideal: o experiență inedită împreună, cum ar fi un curs de gătit exotic sau o excursie surpriză de o zi.

Taur (20...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care conduce la terorism

Publicat

12 februarie: ziua internațională pentru prevenirea extremismului violent care conduce

12 februarie: Ziua Internațională pentru Prevenirea Extremismului Violent care ar conduce la terorism este o inițiativă a Organizației Națiunilor Unite, menită să atragă atenția asupra pericolului radicalizării și asupra nevoii de măsuri preventive la nivel global.

Data subliniază importanța cooperării dintre state, instituții și comunități pentru a combate cauzele profunde ale extremismului și pentru a proteja valorile democratice.

Extremismul violent nu are o singură...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE VIDEO. O barză a devenit „chiriașă” pe sediul poliției din Călățele. Autoritățile pregătesc mutarea cuibului în siguranță

Publicat

barza chiriasa.png






Un cuib de barză amplasat pe hornul sediului Postului de Poliție Călățele a atras atenția publicului, iar Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a intervenit rapid pentru soluționarea situației.

Update

Inspectoratul de Poliție Județean Cluj precizează că au fost întreprinse demersurile legale necesare în vederea soluționării situației cuibului, cu respectarea legislației în vigoare privind protecția...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UBB Cluj neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți: ”Diferă în funcție de facultate și vor fi etapizate”

Publicat

ubbu 4 e1716798593126.jpg






Conducerea Universității ”Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj-Napoca neagă majorarea taxelor la nivelul prezentat de studenți și prezentate de aceștia ca fiind pe lista de aprobare a ședinței de luni a Senatului instituției.

Prorectorul responsabil cu Finanțarea, Digitalizarea și Relația cu studenții, Dan Lazăr, a declarat, miercuri, pentru Cluj24 că cifrele sunt mai mici, iar majorarea va fi făcută...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe