Connect with us

ACTUALITATE

Acciza pentru ţigarete se majorează de la 1 septembrie pentru a evita declanşarea procedurii de infringement

Publicat

Nivelul accizei totale pentru ţigarete se majorează, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete, potrivit proiectului de Ordonanţă pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicat marţi de Ministerul Finanţelor.

„Pentru a fi evitată declanşarea acţiunii în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor (infringement) împotriva ţării noastre, legislaţia naţională, respectiv Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie modificată astfel încât să fie conformă cu reglementările Uniunii Europene în domeniul accizelor. În acest sens, se impune adoptarea unor măsuri pentru a corecta neconcordanţa cu Directiva 2011/64/UE, respectiv acciza globală pe ţigarete să reprezinte cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Având în vedere că nivelul actual al accizei totale pentru ţigarete nu reprezintă cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum, se impune creşterea nivelul accizei totale pentru ţigarete, începând cu 1 septembrie 2019, de la 483,74 lei/1.000 ţigarete la 503,97 lei/1.000 de ţigarete”, se explică în Nota de fundamentare a proiectului

Vezi și Acciza la țigări majorată cu 31 de lei, de la 1 august. Calendar de creştere graduală, în perioada următoare

De asemenea, precizează documentul, ţinând cont că, potrivit Codului fiscal, acciza specifică pentru ţigarete se determină pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem şi al accizei totale, precum şi faptul că începând cu data 1 septembrie 2019 va creşte nivelul accizei totale pentru ţigarete, se impune actualizarea nivelului accizei specifice pentru ţigarete.

Reprezentanţii MFP menţionează că, având în vedere că nivelul accizei totale pentru ţigarete stabilit pentru anul 2020 este mai mic de 503,97 lei/1.000 ţigarete, precum şi în vederea asigurării respectării prevederilor Directivei Europene se impune modificarea calendarului privind nivelul accizei totale pentru ţigarete prevăzut în Codul fiscal,

Nivelul accizei totale pentru ţigarete este în prezent de 483,74 lei/1.000 de ţigarete. Preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul (WAP) aferent anului 2018 este de 16,799 lei/pachet.

În acest moment, acciza globală pe ţigarete reprezintă 57,59% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum.

Condiţiile referitoare la nivelul minim al accizei totale aplicabil pentru ţigarete, pe care toate statele membre trebuie să îl respecte, reprezintă, începând cu 1 ianuarie 2014, cel puţin 60% din preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum. Acciza respectivă nu poate fi mai mică de 90 euro pentru 1.000 de ţigarete, indiferent de preţul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul.

„Cu toate acestea, statelor membre care percep o acciză de cel puţin 115 euro pentru 1.000 de ţigarete pe baza preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul nu li se aplică cerinţa de 60% prevăzută. Bulgaria, Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia şi România beneficiază de o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie 2017 pentru a îndeplini cerinţele prevăzute (…) Potrivit art. 11 alin. (1) din Directiva 2011/64/UE a Consiliului privind structura şi ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, ‘dacă într-un stat membru apare o modificare a preţului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor, acciza globală reducându-se sub nivelurile specificate (…) statul membru în cauză poate amâna ajustarea accizei respective până la data de 1 ianuarie a celui de al doilea an ulterior celui în care are loc modificarea de preţ'”, se mai arată în Nota de fundamentare.

În ceea ce priveşte acciza specifică pentru ţigarete, nivelul acesteia este în perioada 1 aprilie 2019 – 31 martie 2020 inclusiv de 366,147 lei/1.000 ţigarete.

Creşterea accizei pentru ţigarete va aduce bugetului venituri suplimentare de 159,4 milioane de lei în acest an, 699,6 milioane de lei în anul următor şi 857,4 milioane de lei în 2021, potrivit Notei de fundamentare.

Compania producătoare de ţigarete – JTI România consideră că intenţia Guvernului de a devansa mărirea accizei cu şapte luni, începând cu septembrie, aruncă în aer predictibilitatea fiscală şi planurile de afaceri.

Potrivit producătorului de ţigarete, iniţiativa anunţată de autorităţi este argumentată prin alinierea la Directiva UE, care prevede că incidenţa accizei în preţul mediu ponderat trebuie să fie 60%. Potrivit Directivei, acciza creşte de la 1 ianuarie al celui de-al doilea an după ce incidenţa scade sub 60%.

„Era de aşteptat ca o creştere a accizei să se producă, dar în ianuarie 2020, nu în septembrie, adică peste mai puţin de o lună. Dacă acciza ar fi mărită în ianuarie, companiile producătoare ar avea timp să îşi adapteze planurile de afaceri, iar Bugetul ar încasa un plus de circa 70 de milioane de lei. Nu contestăm dreptul Guvernului de a creşte taxele şi ne conformăm legii, dar solicităm echilibru şi predictibilitate. Din nou, ca de atâtea ori când Guvernul are nevoie de bani pe termen scurt, industria tutunului devine pedepsitul de serviciu. Din nou, se face politică pe termen scurt şi pe genunchi. Acest hei-rupism dăunează grav mediului economic, pentru că planurile de afaceri sunt date peste cap”, afirma, săptămâna trecută, Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI România.

La rândul său, British American Tobacco (BAT) susţine că majorarea nivelului accizei la ţigarete din septembrie 2019, anunţată „de pe o zi pe alta”, riscă să genereze venituri suplimentare în special pentru reţelele de crimă organizată, în dauna bugetului statului, a consumatorilor şi a industriei legitime.

„Consumatorii români plătesc deja cele mai scumpe ţigări din Uniunea Europeană, raportat la puterea de cumpărare. O nouă creştere neanunţată a accizei va lovi nu doar actorii economici legitimi, care respectă reglementările în vigoare şi contribuie substanţial la bugetul de stat, dar şi consumatorii cu putere de cumpărare redusă, care vor apela inevitabil la piaţa ilicită”, a declarat Ileana Dumitru, director juridic şi relaţii publice, British American Tobacco. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Descoperire șocantă făcută de polițiști: Femeie găsită abia după intervenție, ascunsă de natură zeci de metri de locul accidentului de la Flămânzi

Publicat

descoperire șocantă făcută de polițiști: femeie găsită abia după intervenție,

Publicitate

Astăzi, 21 mai, pe DJ 282 B, în afara localității Flamânzi, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autoturisme.

Din verificările efectuate până în acest moment, a reieșit faptul că un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 74 de ani, din județul Iași, în timp ce se deplasa pe DJ 282 B, direcția de deplasare, dinspre Iași către Botoșani, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat, în…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Parohia Vorona Centru și-a sărbătorit cu emoție și recunoștință ocrotitorii cerești, Sfinții Împărați Constantin și Elena

Publicat

video: parohia vorona centru și a sărbătorit cu emoție și recunoștință

Publicitate

Ziua de 21 mai a adus din nou lumină și bucurie în inimile credincioșilor din Parohia Vorona Centru, care și-a cinstit ocrotitorii spirituali, Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, cei întocmai cu Apostolii, bineplăcuți lui Dumnezeu și încununați cu slavă cerească. Prăznuirea acestora este pentru întreaga Biserică un prilej de adâncă recunoștință, iar pentru comunitatea de aici, o revărsare de har și comuniune.

Sărbătoarea a…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune de amploare la Darabani. Au fost controlate peste 130 de mașini

Publicat

o femeie de 54 de ani, din municipiul botoșani, s a

Publicitate

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au acționat, marți, pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere a în zona de competență.

 

Astfel, în cadrul activităților desfășurate au fost controlate peste 130 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare de  peste 50.000 de lei.

 

Dintre sancțiuni, peste…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru prevenirea și combaterea înșelăciunilor și furturilor din buzunare/ bagaje, la Botoșani

Publicat

acțiune pentru prevenirea și combaterea înșelăciunilor și furturilor din buzunare/

Publicitate

Marți, în intervalul orar 08:00-13:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au organizat o acțiune de prevenire și combatere a înșelăciunilor și furturilor din buzunare/ bagaje.

Astfel, activitățile au fost desfășurate în zonele cu risc și în cele în care au fost înregistrate astfel de fapte, de pe raza municipiului Botoșani. În cadrul acestora au fost legitimate peste 30 de persoane, iar trei dintre acestea au fost supuse…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe