Connect with us

ACTUALITATE

Acord al OCDE asupra unui nou sistem de taxare a multinaţionalelor

Publicat

Un număr de 130 de state au ajuns joi la un acord asupra unei reforme a impozitării companiilor multinaţionale, ce prevede în special instituirea unui impozit minim pe profit, ''de cel puţin 15%'', a anunţat Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), transmite AFP.

''După ani de lucrări şi negocieri intense, acest pachet istoric de măsuri va garanta că marile companii multinaţionale plătesc partea lor justă de impozite pretutindeni în lume'', a declarat Mathias Cormann, secretarul general al OCDE.

Un mic grup de ţări, printre care se numără Irlanda şi Ungaria, foarte reticente faţă de propunerea de acord care era negociată, nu au semnat declaraţia convenită joi.

Această declaraţie comună, bazată pe acordul convenit în cadrul grupului G7 la începutul lunii iunie, prevede şi repartizarea într-o manieră ''mai echitabilă'' a beneficiilor între ţările unde se află sediile companiilor şi cele unde acestea îşi desfăşoară efectiv activitatea, inclusiv cea fără prezenţă fizică. Această componentă a acordului se referă în special la marile companii din sectorul digital.

Secretarul american al trezoreriei, Janet Yellen, a salutat ''o zi istorică pentru diplomaţia economică'', în timp ce omologul său german, Olaf Scholz, a vorbit despre ''un pas colosal către o mai mare justiţie fiscală'', iar pentru ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire, acesta este ''cel mai important acord privind fiscalitatea încheiat într-un secol''.

''Acest plan cu doi piloni va oferi un ajutor preţios statelor pentru mobilizarea veniturilor fiscale necesare reechilibrării bugetelor şi finanţelor publice, în timp ce investesc în serviciile publice esenţiale, în infrastructuri şi pentru măsurile destinate unei redresări post-COVID puternice şi durabile'', subliniază OCDE în anunţul său.

Participanţii la negocieri şi-au dat ca termen luna octombrie pentru finalizarea detaliilor tehnice şi pentru pregătirea ''unui plan de implementare efectivă în 2023''. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Sfântă Liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în Parohia „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Brăești

Publicat

foto: sfântă liturghie arhierească și sfințirea casei praznicale, în parohia

Publicitate

Ziua de duminică, 8 februarie a.c., a fost pentru sufletele credincioșilor din Brăești o adevărată revărsare de har și bucurie duhovnicească. Cu inimile pline de recunoștință, au avut binecuvântarea de a participa la Sfânta Liturghie Arhierească, săvârșită cu aleasă evlavie de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Atmosfera de rugăciune, pace și comuniune a transformat acest ceas...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FRF vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în Codul Penal

Publicat

frf vrea ca trucarea de meciuri să fie incriminată în

Publicitate

Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că își dorește ca trucarea de meciuri să fie incriminată de Codul Penal din România, după exemplul altor state.

‘În spatele trucărilor meciurilor de fotbal nu avem de cele mai multe ori niște decizii individuale ale unui jucător sau antrenor. Vorbim de o întreagă mafie, vorbim de aceleași rețele de infracționalitate pe care le...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Zeci de lebede care iernează pe malul Prutului, hrănite de localnici cu boabe de porumb

Publicat

botoșani: zeci de lebede care iernează pe malul prutului, hrănite

Publicitate

Zeci de lebede care iernează pe râul Prut sunt hrănite de localnici cu boabe de porumb, pentru a fi ajutate să depășească perioada de iarnă în care își găsesc mai greu de mâncare.

Păsările au fost observate pe malul Prutului, pe raza comunei Hudești, de niște muncitori dintr-o balastieră. Aceștia au sunat la Primărie, iar autoritățile locale au decis să hrănească lebedele cu cereale adunate de la fermieri.

‘Sâmbătă, am primit un...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Botoșani: Munca la negru, sancționată dur. Controale ITM și amenzi de sute de mii de lei în ianuarie

Publicat

itminspectia muncii.webp.webp

Publicitate

În cursul lunii ianuarie, în domeniul relațiilor de muncă, au fost efectuate 79 controale. Au fost dispuse 86 măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate, au fost aplicate 9 sancţiuni contravenționale, din care un avertisment și 8 amenzi, în valoare de 344.000 lei.

In cadrul acestor controale efectuate, au fost depistate 8 persoane desfășurându-și activitatea fără întocmirea contractului individual de muncă în formă scrisă, motiv pentru...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe