EVENIMENT
Acțiune a polițiștilor din Giurgiu, pentru respectarea transportului de marfă și persoane. Amenzi de peste 40.000 de lei
Polițiștii din Giurgiu au aplicat amenzi în valoare de 42.550 lei, în cadrul unei acțiuni pentru verificarea respectării prevederilor legale de către transportatorii marfă şi persoane, desfășurată luni dimineață.
"Timp de patru ore, în această dimineaţă, poliţiştii rutieri giurgiuveni au acţionat pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special transportul public de marfă şi persoane, pe principalele artere din municipiu şi judeţ. Astfel, au fost organizate filtre rutiere, în puncte de interes, fiind verificate peste 70 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, în cele patru ore, au fost aplicate 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.550 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale", se arată într-o informare transmisă de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.
Totodată, în urma acţiunii au fost reţinute două permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare, pentru lipsa inspecţiei tehnice periodice.
Poliţiştii rutieri au verificat legalitatea tipului de transport, deţinerea şi verificarea documentelor necesare efectuării transportului de persoane, respectarea capacităţii autovehiculului şi a traseului stabilit, totodată au fost verificate documentele conducătorilor auto şi testarea alcoolscop a acestora. Agerpres
EVENIMENT
1 ianuarie: Lista drumurilor din Alba, supravegheate cu aparate radar, în prima zi a anului
1 ianuarie: Reprezentanții IPJ alba au făcut publică ista drumurilor pe care sunt amplasate radare, în prima zi a anului.
Informația vine și cu un avertisment: nu vă urcați la volan, dacă ați băut alcool în noaptea de Revelion. Efectele pot fi devastatoare.
Amplasarea radarelor în data de 1 ianuarie 2026
Drumul Naţional 1- Alba Iulia – Sântimbru –– Oiejdea – Galda de Jos – Teiuş – Aiud – Inoc – limită cu judeţul Cluj
Drumul Naţional 1- Sebeş – Cut –...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Mii de persoane în Piața Unirii, de Revelion 2026. Concerte și spectacol de drone și lumini
Mii de persoane, printre care nulți lucrători asiatici, au asistat în noaptea de miercuri spre joi la programul de Revelion organizat în Piața Unirii din Cluj-Napoca.
Înainte de miezul nopții, pe scenă a urcat trupa clujeană Hara, concert urmat de spectacolul de drone și lumini, pe cerul Clujului fiind proiectat mesajul ”La mulți ani 2026”.
După show a urmat concertul trupei Score Band.
La mulți ani 2026! LIVE VIDEO: Revelion în Piața Cetății din Alba Iulia. Municipalitatea a organizat, ca în fiecare an, un foc de artificii în noaptea de Revelion, în Cetatea Alba Carolina.
Din zona Palatului Copiilor este lansat un foc de artificii exact la ora 00:00. Ca de obicei, focul de artificii este acompaniat de o coloană sonoră.
De asemenea, cei care vor fi prezenți de Revelion în Cetate vor putea primi din partea Primăriei un calendar pe 2026.
La eveniment participă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
LIVE VIDEO. Revelion la Cluj-Napoca. Concerte și spectacol de drone și lumini în Piața Unirii
Mii de clujeni participă miercuri noaptea la programul de Revelion pregătit de Primăria Cluj-Napoca în Piața Unirii.
Programul a debutat la ora 22:00 cu grupul vocal de pop-operă Anatholis. Formația îmbină tehnica muzicii clasice cu influențe moderne de pop și crossover, fiind apreciată pentru armoniile vocale puternice și interpretările spectaculoase.
De la 23:00, pe scenă a urcat trupa Hara, una dintre cele...
Citește mai mult pe Cluj24.ro


