EVENIMENT
Acțiune a polițiștilor rutieri din Gorj: Peste 1.100 de amenzi și 120 de permise, reținute într-o săptămână
Peste 120 de permise de conducere au fost reţinute şi aproximativ 70 de certificate de înmatriculare retrase în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor rutieri care a avut loc săptămâna trecută, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Potrivit sursei citate, în perioada 16-22 mai, poliţiştii cu atribuţii pe linie de poliţie rutieră au acţionat pe raza judeţului pentru creşterea gradului de disciplină rutieră şi depistarea conducătorilor auto care încalcă normele privind legislaţia în vigoare.
"În cadrul activităţilor au fost aplicate 1.134 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 259 pentru abateri săvârşite de biciclişti şi 60 pentru abateri săvârşite de pietoni. De asemenea, în urma abaterilor constatate au fost reţinute 121 de permise de conducere, dintre care 52 pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, 20 pentru conducerea sub influenţa alcoolului şi 49 pentru alte abateri. Totodată, au fost retrase 69 de certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecţiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligaţii legale", au precizat reprezentanţii IPJ Gorj.
Totodată, în aceeaşi perioadă, poliţiştii au constatat 9 infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
"Principala cauză generatoare de accidente rutiere grave este viteza neadaptată la condiţiile de drum, indisciplina pietonilor şi a bicicliştilor, precum şi consumul de alcool. Creşterea siguranţei rutiere reprezintă o prioritate pentru poliţiştii gorjeni, motiv pentru care aceste acţiuni vor continua şi în perioada următoare", au mai transmis reprezentanţii IPJ Gorj. Agerpres
EVENIMENT
„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră
„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală.
„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava – localul de pe strada Alexandru Sahia.
Nu este o măsură...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!
PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.
Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.
”Continuăm sau reziliem? Construim sau...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii
14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba.
Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.
Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.
De pensia minimă...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Soluție de supraviețuire, cu buget de austeritate
Premieră în România: două comune au decis să se unească. Două comune din România au decis să se unească sub o singură administrație. Este vorba despre o premieră națională, înregistrată în județul Satu Mare.
Primarii din comunele Socond (3.100 de locuitori) și Beltiug (3.384 de locuitori) au ajuns la concluzia că, deşi dispun de toată infrastructura necesară pentru buna funcţionare a unei aşezări, nu se vor putea susţine financiar în următorii doi, trei ani.
Citește mai mult pe Alba24.ro

