EVENIMENT
Acțiune pentru combaterea traficului de droguri, în Harghita. Cinci persoane, prinse cu droguri la Tabăra de Vară "Tusvanyos"
Cinci persoane au fost depistate cu droguri de risc şi de mare risc la Tabăra de Vară "Tusvanyos", de la Băile Tuşnad, în cadrul unor acţiuni derulate de specialiştii în combaterea criminalităţii organizate.
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al IPJ Harghita, între 19 şi 23 iulie, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Târgu-Mureş "au acţionat pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în oraşul Băile Tuşnad, cu ocazia desfăşurării unor manifestări publice".
În perioada respectivă, la Băile Tuşnad s-a desfăşurat Universitatea de Vară şi tabăra studenţească "Tusvanyos".
Sursa citată a arătat că poliţiştii au identificat cinci persoane, toate din Harghita, care deţineau droguri - respectiv canabis şi ecstasy - atât pentru consum propriu, cât şi pentru a le vinde în cadrul festivalului.
"Astfel, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fiind depistate în interiorul unui festival cinci persoane, toate din judeţul Harghita, având asupra lor diferite cantităţi de droguri de risc, sub formă de canabis şi de mare risc, sub formă de comprimate de ecstasy. Drogurile ar fi fost destinate atât comercializării în cadrul festivalului, cât şi în vederea consumului propriu", se arată în informarea IPJ Harghita.
Au fost întocmite dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
Cercetările sunt continuate, împreună cu procurorii DIICOT, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, mai precizează sursa citată. Agerpres
EVENIMENT
”Masă sănătoasă” 2026 în Alba: câți elevi primesc alimente la școală. Programul, derulat în 33 de unități de învățământ din județ
Programul „Masă sănătoasă” 2026, în Alba. Peste 10.000 de elevi din 33 de localități din județ primesc masă caldă sau pachet alimentar la școală, în acest an. Bugetul programului național a fost suplimentat.
În județul Alba, în program sunt incluși 10.643 de beneficiari din 33 de localități, potrivit Instituției Prefectului Alba.
Acestea sunt:
- Alba Iulia, Aiud, Blaj, Teiuș, Sebeș, Baia de Arieș, Câmpeni, Cugir
- Unirea, Cetatea de Baltă, Roșia Montană, Bucerdea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Iuliu Hossu a fost o mare personalitate a vremurilor sale, născut în urmă cu 141 de ani, în 31 ianuarie 1885. A fost cel care, în 1 decembrie 1918, a citit proclamația Unirii de la Alba Iulia. Pentru patriotisml său și pentru credința sa de la care nu a dat înapoi o clipă, comuniștii l-au târât prin închisori, iar ca urmare a sănătății sale grav afectate, moare în 28 mai 1970.
Persecutat de...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Când începe Postul Paștelui 2026 la ortodocși și catolici. Semnificații, reguli și tradiții
Când începe Postul Paștelui 2026 la ortodocși și catolici: cunoscut și sub denumirea de Postul Mare, acesta este cel mai lung și mai aspru post din calendarul creștin și precede sărbătoarea Învierii Domnului.
În anul 2026, Postul Paștelui are date diferite pentru credincioșii ortodocși și catolici, ca urmare a folosirii unor calendare și calcule pascale diferite.
Când începe Postul Paștelui 2026 la ortodocși și catolici
Pentru credincioșii ortodocși, Postul Mare...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Orașul din România în care oamenii dau două treimi din salariu pe chirie. Situația din Alba. Posibile scumpiri în 2026
Tot mai mulți români se așteaptă la noi scumpiri ale chiriilor în 2026, într-un context în care, în unele orașe, costul locuirii a ajuns deja să consume peste jumătate din venitul lunar.
Un studiu realizat de Imobiliare.ro și Unlock Market Research arată că 71% dintre respondenți cred că în 2026 chiriile vor continua să crească. Doar 16% se așteaptă la o stagnare a pieței, iar 13% cred că prețurile ar putea scădea.
Potrivit Imobiliare.ro „chiriile nu au avut același...
Citește mai mult pe Alba24.ro

