Connect with us

EVENIMENT

Acţiune pentru verificarea transportului public de marfă şi persoane, în Giurgiu. Amenzi de peste 38.000 de lei

Publicat

politia politist control general nou
Arhivă foto

Un număr de 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 38.050 de lei au fost aplicate vineri de poliţiştii giurgiuveni în urma unei acţiuni pentru verificarea transportului public de marfă şi persoane.

"La data de 13 mai, poliţiştii Serviciului Rutier, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Transport Giurgiu au desfăşurat o acţiune în zona oraşului Bolintin Vale, pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere, urmărindu-se în special respectarea normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane şi transportului de marfă.

În urma activităţilor desfăşurate au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 38.050 de lei. Dintre acestea, 13 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, şapte la O.G. nr.43/1997 privind regimul drumurilor, două la H.G. 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România şi trei pentru alte abateri la regimul circulaţiei rutiere', se arată într-un comunicat de presă, emis vineri de IPJ Giurgiu.

În cadrul acţiunii, au fost legitimate 116 persoane şi controlate 102 autovehicule.

Poliţiştii rutieri au verificat legalitatea tipului de transport, deţinerea şi verificarea documentelor necesare efectuării transportului de persoane, respectarea capacităţii autovehiculului şi a traseului stabilit, totodată au fost verificate documentele conducătorilor auto şi testarea alcoolscop a acestora. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Veste bună pentru românii cu credite: a scăzut indicele ROBOR. Datele Băncii Naționale

Publicat

decizie ccr: legea prin care cresc taxele locale este constituțională.

Veste bună pentru românii cu credite: Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut, marți, la 6,05% pe an. În ședința de luni, era la nivelul de 6,06% pe an.

Datele au fost publicate de Banca Națională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele era de 5,92% pe an.

Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. Imagini revoltătoare la Pediatrie 3 Cluj. Părinți reclamă mizerie și saloane murdare: „Mi se lipeau papucii de podea”

Publicat

collage 4.jpg






Imagini apărute pe rețelele sociale arată condiții necorespunzătoare de curățenie în saloanele Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii, secția Pediatrie 3 din Cluj-Napoca. Postarea aparține unei utilizatoare care a filmat mai multe zone din salon, semnalând mizerie, praf și lipsa igienizării.

În imaginile publicate se observă un dispenser de prosoape de hârtie plin de mizerie. Într-un alt cadru,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Patinoarul din Aiud își prelungește programul până pe 25 ianuarie. Orarul de funcționare

Publicat

patinoarul din aiud își prelungește programul până pe 25 ianuarie.

Temperaturile scăzute din această perioadă, precum și interesul crescut al copiilor și tinerilor pentru activitățile de iarnă i-au determinat pe reprezentanții Primăriei Aiud să prelungească programul de funcționare al patinoarului până la data de 25 ianuarie.

Potrivit reprezentanților instituției, patinoarul va funcționa după următorul program:

  • Luni - Vineri: 15:00 - 20:00
  • Sâmbătă - Duminică: 12:00 - 20:00

„Vă așteptăm să vă bucurați de iarnă și de mișcare în...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Caz tulburător la Timișoara: Un pensionar a murit de frig după ce oprit căldura în casă ca să facă economii

Publicat

ministrul energiei: suntem pregătiți pentru creșterea consumului de gaze în

Un caz cutremurător s-a petrecut la Timișoara. O familie soț și soție, bărbatul  în vârstă de 65 de ani, iar femeia cu zece ani mai tânără, locuiau într-o locuință socială de pe strada Odobescu din oraș. 

Potrivit ziarului local opiniatimișoarei.ro, cei doi erau bolnavi, femeia fiind chiar imobilizată la pat. Din câte se pare aceștia au oprit căldura în apartament chiar dacă temperaturile au coborât în ultimele zile chiar iși la -15 grade în Timișoara. 

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe