Connect with us

EVENIMENT

Acțiuni pe drumurile din Dâmbovița: Polițiștii au aplicat amenzi de peste 40.000 de lei

Publicat

politia general nou
Arhivă foto

Polițiștii din Dâmbovița au reținut 9 permise și au aplicat amenzi în valoare de peste 41.000 de lei, în urma unor acțiuni desfășurate pe drumurile din județ.

Potrivit IPJ Dâmbovița, în ultimele 24 de ore, polițiștii dâmbovițeni au aplicat 209 de sancțiuni contravenționale, au reținut 9 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare

La data de 10 ianuarie 2023, peste 230 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost la datorie și au continuat să acționeze pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică.

Activitățile au fost organizate în colaborare cu celelalte instituții cu atribuții în domeniu.

Polițiștii dâmbovițeni au intervenit în sprijinul cetățenilor pentru a gestiona 15 evenimente, 8 dintre acestea fiind sesizate prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență.

Pentru încălcarea normelor legale în vigoare, polițiștii au aplicat 209 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 41.185 de lei, au reținut 9 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii rutieri au acționat pe tronsoanele de drum intens circulate, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, combaterii vitezei excesive și consumului de substanțe psihoactive sau alcool, fiind utilizate 5 aparate pentru supravegherea traficului rutier și măsurarea vitezei de deplasare.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ultimele bilete pentru spectacolul Lord of the Dance la Cluj-Napoca

Publicat

20250912 0329.jpg scaled.jpeg






Spectacolul aniversar Lord of the Dance-30 de ani ajunge în România la începutul lunii aprilie, cu o primă oprire la Cluj-Napoca, în 2 aprilie la BT Arena, urmând ca în data de 3 aprilie să fie prezentat la București, la Sala Palatului.

Interesul publicului pentru celebrul spectacol Lord of the Dance se reflectă în ritmul accelerat de vânzare a biletelor. Atât reprezentația din Cluj-Napoca, cât și cea din...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO Emil Boc avertizează: Interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețele sociale creează doar iluzia de siguranță

Publicat

emil boc copii online.jpg






Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a susținut, în cadrul unei dezbateri organizate de Comitetul European al Regiunilor, că interzicerea accesului copiilor și adolescenților la rețelele sociale nu reprezintă o soluție reală pentru protecția minorilor în mediul online.

Acesta a subliniat că riscurile din spațiul digital sunt reale și grave, însă pot fi combătute doar prin reglementare inteligentă,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

UPDATE. Accident în lanț la Turda. 5 mașini au fost implicate. Două femei au ajuns la spital

Publicat

accident turda.jpg






Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această după-amiază la un accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, pe strada Ștefan cel Mare.

Două femei au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Intervenție rapidă a pompierilor și a SAJ

Apelul de urgență a sosit în jurul orei 17.10. La fața locului au acționat o autospecială cu modul de descarcerare...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Spectacol di senzație la Teatrul Național Cluj-Napoca: ”Un altfel di Harap Alb”

Publicat

caras si hanu.jpg






E o caterincă, spunea actorul Ionuț Caras în podcastul „Clujăreală”, în dialog cu Marius Aciu, despre spectacolul „Un altfel di Harap Alb”, spectacol pe care l-a scris, l-a regizat și în care și joacă e drept într-un rol secundar, cel de povestitor al adevăratului basm scris de Ion Creangă.

Pentru că ceea ce vedem pe scenă are prea puțin de-a face cu povestea marelui clasic! Abia celălalt...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe