Connect with us

ACTUALITATE

Activitatea judecătorilor Tribunalului Cluj, suspendată o săptămână şi încep procedura de revocare a membrilor CSM

Publicat

tribunal

Judecătorii Tribunalului Cluj au decis ca, pe parcursul săptămânii viitoare, să suspende activitatea judiciară, în semn de  solidaritate cu protestele colegilor de la instanţele din ţară.

Judecătorul Cristian Danileţ, de la Tribunalul Cluj, a precizat, vineri, în timpul unui protest al magistraţilor care a durat 30 de minute, că, în funcţie de evoluţia lucrurilor, peste o săptămână, vineri, se va decide cum şi dacă va continua protestul.

"Adunarea generală a Tribunalului Cluj a decis ca în afară de a ieşi azi afară în faţa Palatului de Justiţie să suspende activitatea judiciară pe timp de cel puţin o săptămână începând cu data de luni. Vom intra în sală doar pentru cauzele urgente, asta înseamnă cauzele cu arestaţi, ordonanţele preşedinţiale, ordinele de protecţie, suspendarea actelor administrative. În rest nu vom soluţiona cauze la Tribunalul Cluj. Solicităm celorlalţi colegi din ţară judecători şi procurori să adopte forme radicale de protest pentru că dialogul cu autorităţile centrale judiciare a eşuat", a spus Danileţ, care a fost membru al CSM între 2011 şi 2017.

De asemenea, a mai anunţat acesta, judecătorii şi procurorii Tribunalului Cluj au decis să declanşeze procedura de revocare a membrilor CSM.

"În ceea ce priveşte Tribunalul Cluj, va solicita revocarea celor doi membri din Consiliul Superior al Magistraturii care nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi anume să adopte poziţii clare, ferme pentru apărarea reputaţiei profesionale a magistraţilor şi pentru a se opune modificărilor în cascadă la legile justiţiei", a spus judecătorul clujean.

Printre deciziile anunţate vineri, în timpul protestului, se numără şi aceea de a susţine contestarea în justiţie a organelor de conducere de la nivelul inspecţiei judiciare.

"Pentru că în momentul de faţă şeful inspecţiei judiciare şi adjunctul său sunt desemnaţi de către Guvern, lucru inacceptabil şi de asemenea, contestăm conducerea secţiei de investigaţii a infracţiunilor din justiţie care prin ordonanţa de urgenţă este în întregime subordonată ministrului justiţiei", a anunţat Danileţ.

Magistraţii protestatari solicită, de asemenea, preşedintelui CSM şi şefului statului să sesizeze Curtea Constituţională pentru un conflict juridic de natură constituţională generat de adoptarea ordonanţei 7/2019, motivând că se încalcă principiul controlului ierarhic constituţional şi îl împiedică pe procurorul general al României să îşi exercite obligaţiile.

"Solicităm Parlamentului să ia în dezbatere de urgenţă ordonanţa 7/2019 şi să abroge dispoziţiile legale cu privire la această secţie de speriat magistraţii, şi anume secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie. Mai solicităm Parlamentului să interzică Guvernului, modificând legea de funcţionare a acestuia să mai adopte ordonanţe de urgenţă în materie penală, procedural penală şi în materia legilor justiţiei", a mai spus judecătorul.

Acesta a anunţat că magistraţii solicită, totodată, şi Agenţiei Naţionale de Integritate să verifice situaţia de conflict de interese şi situaţia cu privire la averea ministrului Justiţiei şi a Avocatului Poporului.

"Ne însuşim declaraţia de principii comunicată în această dimineaţă de Forumul Judecătorilor din România, recunoaştem această asociaţie ca reprezentând interesele judecătorilor şi o mandatăm să ne reprezinte în negocieri cu autorităţile centrale. Vom informa de îndată autorităţile europene având competenţe în materie de justiţie din România, cu privire la situaţia ivită în legătură cu modul de organizare şi funcţionare a justiţiei din România, solicitând eventuala mediere cu instituţiile naţionale", a mai spus Danileţ.

Reamintim că, în cursul zilei de vineri, aproximativ 200 de judecători şi procurori, inclusiv din cadrul DNA şi DIICOT, au protestat în faţa Palatului de Justiţie din Cluj.

Protestatarii ţineau în mâini foi albe cu mesaje precum "Justiţie independentă", "Secţia specială pentru magistraţi este o formă de presiune", "Abrogaţi OUG neconstituţională nr. 7/2019", precum şi alte mesaje asemănătoare prin care cer independenţa justiţiei. AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

foto: zi de aleasă cinstire pentru patriarhul teoctist, la biserica

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre f.c.

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Furt de arbori în Lozna și Vârful Câmpului: Polițiștii au pus în aplicare mandate de percheziție

Publicat

furt de arbori în lozna și vârful câmpului: polițiștii au

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nu i-a plăcut măsura controlului judiciar. Femeie de 43 de ani, arestată pentru 30 de zile

Publicat

nu i a plăcut măsura controlului judiciar. femeie de 43 de

Publicitate

Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe