Connect with us

EVENIMENT

Actorul Constantin Codrescu a murit la vârsta de 91 de ani

Publicat

constantin codrescu

Actorul Constantin Codrescu a murit în noaptea de duminică spre luni, a anunţat fiica acestuia.

"A murit actorul, a murit tata... Dumnezeu să îl ţină în dreapta Sa!!", a scris ea, pe Facebook.

"Acum, târziu în noapte, sau prea devreme în acest început trist de zi, am aflat cu mare mâhnire de plecarea ta, dragul meu artist de excepţie, Puiu Codrescu. M-am bucurat de prietenia noastră până în ultima zi a vieţii tale şi mi-e greu să cred ca te-am pierdut...", a scris şi Florin Piersic, pe pagina sa de socializare.

Constantin Codrescu, actor, regizor, scenograf, s-a născut la 5 septembrie 1931, la Huşi, judeţul Vaslui.

Actorul Constantin Codrescu a murit la vârsta de 91 de ani. Studii

A absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în 1951, remarcându-se încă de atunci ca unul dintre cei mai talentaţi actori ai generaţiei sale. Excelent profesor, a îndrumat generaţii de studenţi în cadrul învăţământului artistic superior, la IATC Bucureşti, la Institutul de teatru din Târgu Mureş (1976 - 1989), iar după 1989 la Universitatea Ecologică Bucureşti şi Universitatea ''Spiru Haret''.

Actor de mare profunzime, cu o voce caldă, inconfundabilă, are o carieră prolifică în teatru şi film. A creat roluri de o tipologie variată, din dramaturgia naţională şi universală, pe mai multe scene ale ţării, printre care Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Nottara, Teatrul Mic.

A dovedit şi o reală vocaţie de animator în teatrele al căror director a fost - Teatrul Municipal ''Maria Filotti'' din Brăila şi Teatrul din Sfântu Gheorghe sau ca regizor-instructor al teatrelor de amatori.

A interpretat numeroase roluri şi la teatrul radiofonic.

Actorul Constantin Codrescu a murit la vârsta de 91 de ani. Regizor și scenograf

Regizor şi scenograf de o mare forţă sugestivă, sensibilitate şi imaginaţie creativă, a pus în scenă piese din dramaturgia naţională şi universală: ''Act Veneţian'' de Camil Petrescu (Teatrul de Stat Baia Mare), ''Valea cu fluturi'' de Iosif Naghiu şi ''Passacaglia'' de Titus Popovici (Teatrul Dramatic Braşov), ''Fraţii Karamazov'' de Dostoievski, ''Judecată în noapte'' de A. Vallejo, ''Pensiunea Doamnei Olimpia'' de I.D. Şerban (la Teatrul Naţional Târgu Mureş), ''Care este soţul meu'' de Somerset Maugham (Teatrul de Stat Galaţi), ''Cine eşti tu?'', ''Cititorul de contor'', ''Un pahar cu sifon'', de Paul Everac, ''Vara trecută la Ciulimsk'' de Vampilov, ''Lumea lui Cehov'' (Teatrul de Stat Sfântu Gheorghe), ''Moromeţii'' de Marin Preda (coregie), ''Roata'' de C. Ifrim, ''Preferam să mor de râs'' de N. Ionescu, ''Frumoşii marilor oraşe'' de Fănuş Neagu (coregie), ''Audienţă la consul'' de I. Brad, ''Moartea unui comis voiajor'' de Arthur Miller, ''Caragiale...fantasticul'' - o dramatizare după proza lui I.L. Caragiale, semnată de Constantin Codrescu şi Elena Roşu (la Teatrul ''Maria Filotti'' din Brăila), ''Adio copilărie'' de Rozov, ''Ruy Blas'' de Victor Hugo, ''Acuzarea apără'' de Ştefan Berciu (Teatrul Mic din Bucureşti), ''Martor şi Judecător'', de Ion Bălan, un spectacol inspirat din viaţa lui Panait Istrati (Teatrul ''Maria Filotti'' din Brăila).

Actorul Constantin Codrescu a murit la vârsta de 91 de ani. Roluri în filme

În film a debutat cu rolul din "Nepoţii gornistului" (regia Dinu Negreanu, 1953) şi a continuat cu "Răsare soarele" (1954), de acelaşi regizor, apoi cu rolul Ghiţă din "La Moara cu noroc", filmul lui Victor Iliu selecţionat la Festivalul de la Cannes în 1957.

Filmografia sa mai include titluri precum ''De-aş fi Arap Alb'' (regia Ion Popescu-Gopo, 1965), "Răscoala" (regia Mircea Mureşan, 1965), "Mihai Viteazul (regia Sergiu Nicolaescu, 1970), "Haiducii lui Şapte cai" (regia Dinu Cocea, 1970), "Zestrea domniţei Ralu" (regia Dinu Cocea, 1971), "Bietul Ioanide" (regia Dan Piţa, 1979), "Capcana mercenarilor" (regia Sergiu Nicolaescu, 1981), seria "Pistruiatul" ("Evadatul", "Ascunzişul", "Insurecţia" - regia Francisc Munteanu, 1986), ''Martori dispăruţi'' (regia Dan Mironescu, 1988), ''Lacrima cerului'' (regia Adrian Istrătescu Lener,1989), ''Terente - regele bălţilor'' (regia Andrei Blaier, 1995), 'Trenul vieţii' (regia Radu Mihăileanu, 1998), "Magnatul" (regia Şerban Marinescu, 2004).

În 2009 Constantin Codrescu şi-a lansat un roman autobiografic, în două volume - ''Pribeag prin viaţa mea''.

La 25 martie 2013, în cadrul celei de-a VII-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, i-a fost decernat Premiul pentru Întreaga Activitate.

În 2007 a primit titlul de "Cetăţean de onoare" al municipiului Târgu Mureş. Agerpres

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Oleksandra Oliynykova, prima semifinalistă de la Transylvania Open. Ucraineanca a produs surpriza în fața favoritei Xinyu Wang

Publicat

oleksandra oliynykova foto transylvania open.jpg






Cluj-Napoca găzduiește în aceste zile una dintre cele mai spectaculoase ediții ale Transylvania Open, iar prima jucătoare calificată în penultimul act este Oleksandra Oliynykova.

Sportiva din Ucraina confirmă forma excelentă arătată pe parcursul săptămânii și a obținut a treia victorie consecutivă la Cluj, după ce a eliminat-o în sferturile de finală pe Xinyu Wang, a patra favorită a competiției....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Explicațiile Primăriei Cluj-Napoca după ce bosniacii de la Integral au ridicat suspiciuni de fraudă la centura metropolitană

Publicat

centura metropolitanma1.jpg






Primăria Municipiului Cluj-Napoca a prezentat o serie de clarificări oficiale după ce compania bosniacă Integral Inženjering AD Laktaši, membră a asocierii câștigătoare a contractului pentru Centura Metropolitană, a lansat în spațiul public suspiciuni privind posibile nereguli în procedura de licitație și în documentele depuse pentru proiect.

Administrația locală susține că până în prezent nu a primit...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Tânăr de 18 ani, reținut după o serie de furturi în Câmpia Turzii. Biciclete și scule electrice, sustrase din case și mașini

Publicat

hot.png






Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore un tânăr de 18 ani, din Viișoara, suspectat că a comis mai multe furturi în municipiu, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.

Conform anchetatorilor, individul, purtând mască pentru a-și ascunde identitatea, ar fi pătruns prin escaladare și efracție în curțile locuințelor, scările blocurilor și chiar într-un...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

După controverse, Ministerul Sănătății schimbă regula primei zile de concediu medical: „Rolul meu este să apăr pacienții”

Publicat

alexandru rogobete.jpg






Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat joi introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, cu scopul de a proteja pacienții vulnerabili și de a corecta efectele considerate nedrepte ale reglementării actuale.

Potrivit ministrului, Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională....

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe