Connect with us

ACTUALITATE

Actuala recoltă de porumb a UE ar putea fi cea mai mică din 2019 din cauza secetei

Publicat

Creşterea temperaturilor usucă culturile de porumb din întreaga Europă, ultima dovadă a unei crize care afectează totul de la transporturile fluviale pe Rin şi până la culturile de măsline din Spania, transmite Bloomberg.

Semănat primăvara, porumbul este afectat de lipsa de precipitaţii pe măsură ce Europa se luptă cu valuri succesive de caniculă. Trei sferturi din teritoriul României, cel mai mare producător european de porumb, este afectat de diferite grade de secetă, în timp ce Franţa, al doilea mare cultivator, a înregistrat cea mai secetoasă lună iulie din istorie. Fermierii din unele părţi din Estul Germaniei ar putea pierde întreaga recoltă.

"Weekend-ul trecut am văzut lanuri unde porumbul îmi ajungea la genunchi. În mod normal, în această perioadă a anului trebuia să aibă o înălţime de 2,5 metri", spune Helmut Messner, preşedintele Asociaţiei cultivatorilor de porumb din Germania.

Culturile de porumb ale Europei sunt cea mai recentă victimă a vremii secetoase care a redus semnificativ şi nivelul apelor într-o serie de râuri importante, precum Rinul, Ronul, Dunărea şi Po. Asta paralizează atât irigaţiile cât şi navigaţia, reducând transporturile de cărbune şi producţia centralelor nucleare din Franţa, tocmai într-un moment când Europa vrea să îşi reducă dependenţa de gazele naturale ruseşti.

"Sezonul acesta era unul în care porumbul european urma să aibă o importanţă crescută pentru a acoperi golul în aprovizionare creat de situaţia din Ucraina. Însă în condiţiile în care culturile de porumb din UE au de suferit, iar estimările de producţie sunt revizuite, aprovizionarea cu cereale va fi supusă la noi presiuni", susţine Peter Collier, analist la CRM AgriCommodities.

Actuala recoltă de porumb a UE ar putea fi cea mai mică din 2019 din cauza secetei: Uniunea Europeană şi-a redus estimările privind recolta de porumb din acest sezon la 65,8 milioane de tone

Uniunea Europeană şi-a redus estimările privind recolta de porumb din acest sezon la 65,8 milioane de tone, ceea ce înseamnă că va fi cea mai mică recoltă după cea din 2018/2019. Însă cifrele ar putea fi revizuite şi mai mult în situaţia în care condiţiile se vor deteriora în Franţa şi alte ţări.

În acest context nu este de mirare că unii fermieri s-au săturat. Având în vedere condiţiile secetoase care au început în urmă cu patru ani, Mihai Anghel, proprietarul grupului românesc Cerealcom nu a mai plantat porumb pentru prima dată în ultimii 25 de ani şi în schimb a înlocuit porumbul cu floarea soarelui, care este mai rezistentă la secetă. "Eram conştient de deficitul profund de apă din sol. Este cea mai persistentă secetă din ultimii 20 de ani, după câte îmi amintesc", spune Mihai Anghel.

Seceta afectează şi alte sectoare. De exemplu, în Germania nivelul apelor Rinului este atât de redus încât companiile de utilităţi şi firmele din sectorul chimiei au probleme în a transporta materiale pe râu dinspre Marea Nordului în amonte. În aceste condiţii, trebuie să se îndrepte spre moduri de transport mai scumpe precum cel feroviar sau rutier. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfinții Cuvioși Auxentie, Maron şi Avraam

Publicat

calendar ortodox 2025: sfinții cuvioși auxentie, maron şi avraam

Publicitate

Pe vremea împăratului Teodosie cel Tânăr (408-450) trăia în Constantinopol un bărbat cinstit în rânduiala ostăşească, fiind vestit în palatele împărăteşti, cu numele Auxentie, fiul lui Ada persul. Şi era acesta pe cât de înţelept şi viteaz în viaţa cea din afară, pe atât de credincios şi de râvnitor în faptele credinţei, menționează Ziarul LUMINA.

Acesta, cunoscând pe Cuviosul Marcian, iconomul Bisericii celei mari, pe Ioan monahul...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

COD GALBEN de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani

Publicat

cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru

Publicitate

Meteorologii au emis o atenționare tip cod galben de ninsori viscolite și strat de zăpadă pentru județul Botoșani.

 

Avertizarea este valabilă începând de mâine, de la ora 14:00, până pe luni, la ora 08:00.

Temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5…15 cm și vizibilitatea va fi redusă. Vântul va avea viteze la rafală de
50…60 km/h și izolat de 70…80 km/h.

Dacă sunteți nevoiți să porniți la drum,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou COD GALBEN de ceață pentru judeţul Botoșani

Publicat

ceata 1.jpg

Publicitate

Atenție la condițiile de trafic! Meteorologii au instituit un nou Cod galben de ceață pentru judeţul Botoșani, valabil până la ora 08:00.

Din această cauză, pe drumurile din județ se va reduce vizibilitatea sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, conduceți prudent, reduceți viteza, folosiți sistemul de iluminare, măriți distanța dintre autovehicule și evitați orice manevră...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

14 februarie – Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților

Publicat

14 februarie: ziua Îndrăgostiților. mesaje romantice, frumoase și haioase pe

Publicitate

Ziua Sfântului Valentin sau Ziua îndrăgostiților este sărbătorită, în fiecare an, la 14 februarie, în țări din întreaga lume, fiind o zi dedicată dragostei și afecțiunii, fie că este vorba de dragoste romantică, prietenie sau legături familiale.

Tradiția conform căreia Sf. Valentin ar fi patronul îndrăgostiților își găsește originea într-un text antic, în limba engleză, al poetului medieval Geoffrey Chaucer (cca. 1343-1400). Versurile...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe