Connect with us

EVENIMENT

ACUZAȚII GRAVE ale sculptorului Mihai Buculei, legate de (ne)realizarea Monumentului Unirii din Alba Iulia

Publicat

Monumentul Unirii creează controverse aprinse între principalii actori care ar trebui să îl ducă la bun sfârșit. Nu doar finalizarea monumentului până în 26 noiembrie 2018 este pusă sub semnul întrebării, ci chiar realizarea sa. Termenul foarte apropiat de predare  a lucrării încinge spiritele și nimeni nu vrea să fie vinovat de un eventual eșec.

Sculptorul Mihai Buculei, autorul monumentului și cel care este responsabil cu lucrarea, a lansat o serie de acuzații foarte grele pentru administrația locală, într-o scrisoare transmisă prin email antreprenorului lucrării, firma ”Tobimar” din Alba Iulia, dar și altor instituții.

Mai mult, acesta spune că Mircea Hava i-a cerut directorului general „Marmosin” (firma lui Adrian Videanu care prelucrează piatra) să lucreze direct cu ”Tobimar”.

”Domnilor, dacă ați hotărât să nu mai continuați lucrările la Monumentul Marii Uniri, vă rugăm să ne notificați în scris și să motivați. Chiar dacă cu întârziere - nedatorată nouă, după cum bine știți, noi ne-am onorat toate obligațiile asumate prin toate contractele semnate. Nu noi ci ministerul a întârziat plata. Nu noi nu am format CTE-ul la timp, nu noi am predat toate facturile deodată la plată în loc de eșalonat, după ce nu noi am refuzat de luni de zile să negociem contractul sau să numim comisia, nu noi am neglijat să anunțăm alte luni de zile că trebuie făcută cercetare arheologică, nu noi am neglijat să numim comisia de recpție și așa mai departe. Într-un cuvânt, nu din cauza noastră s-a ajuns să se lucreze în octombrie/noiembrie în loc de lunile de vară” le-a scris Mihai Buculei celor implicați în proiect. Fragmente din acest document au apărut în ediția tipărită a ziarului Unirea din data de 26 octombrie 2018.

”Ați cerut să preluați antreprenoriatul general ca să controlați toți banii proiectului, ne-ați făcut o ofertă pentru antreprenoriatul general al proiectului în care nu ați detaliat nici o lucrare pe care vă obligați să o faceți, dar ați știut să numiți o sumă. Nu cred că ați avut vreun client care să accepte așa ceva. Din vorbe, am înțeles că doriți mai mulți bani. Pentru că, din toată experiența mea cu dumneavoastră, acesta a fost mereu lait-motivul discuțiilor noastre” a adăugat acesta.

Buculei invocă o intervenție a lui Mircea Hava

Mai mult, sculptorul Buculei a scris că Tobimar a încercat să îi facă pe cei de la Marmosin (firma lui Adrian Videanu) să semneze contractul direct cu ei.

Citește și: Controversele legate de construcția Monumentului Marii Uniri. Reacția firmei ”Tobimar” la acuzațiile lui Buculei

La mijloc ar fi vorba, în viziunea acestuia, de o intervenție directă a primarului Mircea Hava, care ar fi condiționat realizarea monumentului de legătura dintre ”Tobimar” și ”Marmosin”.

Buculei susține că are această informație de la directorul general al ”Marmosin” care, timp de 28 de zile, ”susţinea că el nu poate lucra decât cu contract cu Tobimar-ul, că aşa i-a recomandat domnul primar Hava”.

El a mai reproșat firmei din Alba Iulia și-a retras oamenii de pe șantier, fără nici un fel de anunț. Firma ”Tobimar” a refuzat să mai lucreze întrucât plățile de la minister au întârziat. Acest lucru a dus la întârzierea și mai mare a lucrărilor și l-a făcut pe sculptor să reacționeze.

”Domnilor, cu toții ați făcut și lucruri foarte bune pentru acest monument, dar cu toții am făcut și greșeli. Cu toții putem / avem fiecare motive juridice, să ne retragem din acest proiect. Acesta este momentul să vă hotărâți cu toții: în terminăm împreună, că după cum vedeți, resurse până la urmă tot am găsit de fiecare dată, indiferent ce ați mai invocat - sau doriți să ieșiți din proiect. Cred că, așa cum spune mereu domnul Todor (Florin Todor, directorul Tobimar - n. red.) putem discuta bărbătește. Spuneți care sunt problemele voastre și haideți să vedem dacă și cum se pot rezolva. (...) Nu avem timp de orgolii...” a mai precizat Mihai Buculei în finalul adresei transmise celor implicați.

Reprezentanții Primăriei Municipiului Alba Iulia nu au dorit să comenteze situația.

Scrisoarea INTEGRALĂ a sculptorului Mihai Buculei

”Domnilor,dacă ați hotărât să nu mai continuați lucrările la Monumentul Marii Uniri, vă rugăm să ne notificați în scris și să motivați. Chiar dacă cu întârziere - nedatorată nouă, după cum bine știți - noi ne-am onorat toate obligațiile asumate prin toate contractele semnate. Nu noi, ci ministerul a întârziat plata. Nu noi
nu am format CTE-ul la timp, nu noi am predat toate facturile de-odată la plată în loc de eșalonat, după ce nu noi am refuzat luni de zile să negociem contractul sau să numim comisia, nu noi am neglijat să anunțăm alte luni de zile că trebuie făcută cercetare
arheologică, nu noi am neglijat să numim comisia de recepție șamd.
Într-un cuvânt, nu din cauza noastră s-a ajuns să se lucreze în octombrie/noiembrie în loc de lunile de vară.Dar nu noi, ci dumneavoastră ați intrat în grevă pentru că nu v-au intrat banii în cont, deși știați că vor intra - cu trei zile înainte de data prezentată în notificare - și practic nu ați mai ieșit nici astăzi. Ați cerut să preluați antreprenoriatul general ca să controlați toți banii proiectului. Ne-ați făcut o ofertă pentru antreprenoriatul general al Monumentului în care nu ați detaliat nicio lucrare pe care vă obligați să o faceți, dar ați știut să numiți o sumă. Nu cred că ați avut vreun client care să accepte așa ceva.Din vorbe, am înțeles că doriți mai mulți bani.

Pentru că, din toată experiența mea cu dumneavoastră, acesta a fost mereu lait-motivul discuțiilor noastre. Banii. Și luarea în deșert a numelui Domnului. „Doamne ajută!” spuneți mereu. Dumnezeu are niște cerințe ca să ajute. Să nu furi, să nu minți, să nu înșeli - cu vorba sau cu fapta - sunt unele dintre ele. Plățile, după cum ar trebui să știți, nu se fac pe vorbe, ci pe contracte și pe facturi. Vă plângeți - verbal - că a trebuit să introduceți în fundație de x ori mai mult fier beton decât programaserăți. Prezentați documentele. Vreți „acum, că după aia e prea târziu” banii prevăzuți de către niște funcționari din minister - pentru cheltuieli neprevăzute. Pe ce ? Pe o convorbire telefonică? Înțeleg că și proiectantul se plânge că ar lua prea puțini bani. I-am negociat eu contractul cu dumneavoastră? Cine v-a pus să preluați direct contractul cu proiectantul, v-am rugat noi sau ați impus dumneavoastră acest lucru? Cine nu a comunicat - cu mine în Cluj, la biroul proiectantului - modificarea proiectului fundației? Eram acolo - prea târziu, din punct de vedere al timpului - și nu mi s-a transmis modificarea proiectului fundației de la o gaură la două găuri. În timp ce piatra era deja găurită în carieră. M-ați pus săptămâni întregi să transmit la minister proiecte greșite - refacerea pe o gaură, dar cu o planșă cu două găuri „uitată”. Eu am dat drumul la schițe greșite sau voi? Destul ca angajații și colaboratorii ministerului - birocratic, cum sunt procedurile în orice instituție - să aibă nevoie de câte o săptămână ca să vă semnaleze fiecare greșeală pe care o lăsați în proiect. O lună de zile pierdută! O altă lună de zile a fost pierdută pentru că ați încercat prin orice mijloace să convingeți Marmosim să semneze direct cu voi.

De ce? Cât vă pricepeți la pietre se vede acum, când vă este de fapt frică - aceasta și rapacitatea sunt motivele pentru care v-au dispărut legătorii de sarcini din firmă - să vă asumați ridicarea Monumentului. Nici măcar să chemați proiectantul la fața locului - obligație asumată și plătită prin contract - nu ați făcut-o până nu i-am chemat eu. V-ați retras oamenii de pe șantier fără niciun fel de anunț. Nu v-ați prezentat pe șantier nici măcar când ați fost chemați șui v-ați confirmat prezența. Ați cerut legători de sarcină. Armata - la solicitarea mea și cu ajutorul domnului viceprimar Plesa - ni i-a pus la dispoziție. Tot nu vreți să lucrați. În schimb, știți să vă plângeți unii altora că nu primiți destui bani, că ce bine ar fi fost dacă ar fi fost Tobimar antreprenor general și că v-au spus angajați ai ministerului că trebuie să ne cereți 300.000 de lei cheltuieli neprevăzute.

Acum patru săptămâni, fără nicio hârtie explicativă. V-am explicat și atunci, vă mai spun încă o dată: sunt banii pe care trebuie să-i dau mai mult la piatră, pentru că nu am mai putut negocia cu domnul Videanu, deoarece timp de 28 de zile directorul general de la Marmosim susținea că el nu poate lucra decât cu contract cu Tobimar-ul, că așa i-a recomandat domnul primar Hava. Domnilor,cu toții - și cei cărora m-am adresat direct, cât și cei puși în copie - ca și mine ați făcut și lucruri foarte bune pentru acest Monument, dar cu toții am făcut și greșeli. Cu toții putem - avem fiecare motive juridice - să ne retragem din acest proiect. Acesta este momentul să vă hotărâți cu toții: îl terminăm - împreună, că după cum vedeți, resurse până la urmă tot am găsit de fiecare dată, indiferent ce ați mai invocat - sau doriți să ieșiți din proiect.

Cred că, așa cum spune mereu domnul Todor, putem discuta „bărbătește”. Spuneți care sunt problemele voastre și haideți să vedem dacă și cum se pot rezolva. Eu la rândul meu voi încerca să discut cu ceva mai mult calm. Un lucru este sigur: toate aceste
discuții și probleme ar fi trebuit să le avem cu patru, cinci luni înainte, dacă cei din minister nu și-ar fi bătut joc de timpul nostru.Nu-l avem. Nu avem timp de orgolii și nici bani ca să țin macaralele fără să lucreze.Până la sfârșitul zilei de astăzi aștept din partea fiecărei persoane menționate în lista de copiere - în
scris, prin răspuns adresat tuturor - hotărârea personală. Continuă să lucreze la acest proiect sau nu. În funcție de decizia voastră,
voi acționa pe mai departe.

Cu stimă,Mihai Buculei”

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Ziua Internațională a Cititului, la Sebeș: Ce activități pregătesc reprezentanții Bibliotecii Lucian Blaga

Publicat

ziua internațională a cititului, la sebeș: ce activități pregătesc reprezentanții

Ziua Internațională a Cititului va avea la Sebeș, la Biblioteca Municipală Lucian Blaga. Este vorba despre a zecea ediție națională. Potrivit unui comunicat de presă, și în anul 2026, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș  se alătură cu emoție și entuziasm acestei sărbători globale a lecturii.

Activitățile vor avea loc în perioada 2-6 februarie 2026.

Sub tema inspiratoare a anului „Lecterra: Citim împreună în lumea reală. Ține-te de ZICI! Citim împreună acum,...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă

Publicat

calendar ortodox februarie 2026: sărbătorile importante din făurar. când începe

Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.

Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu

Publicat

emma raducanu 2021 wimbledon championships day 6 dsc 6581 original e1632825237264.jpg






Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și schimbă instant energia competiției, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Emma Răducanu.

Prezența lor transformă ziua de luni într-un adevărat punct de atracție al turneului. Ana Bogdan, una dintre cele mai constante și apreciate jucătoare din România,...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion

Publicat

accident rutier pe dn 74, în comuna bucium. o mașină

Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș. 

Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.

La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.

Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe