EVENIMENT
Acuzații grave: Un doctor de la un spital privat, trimis în judecată pentru pentru vătămarea unui bebeluş, la naştere
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a trimis, miercuri, 7 decembrie 2022, în judecată un medic la un spital privat din Capitală, specialist în obstetrică-ginecologie, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare a fătului în timpul naşterii.
Potrivit unui comunicat al Parchetului, în sarcina medicului s-a reţinut faptul că, la data de 3 ianuarie 2018, în timp ce o pacientă gravidă era internată în cadrul unui spital privat, deşi la orele 13,30 s-au obiectivat semnele unei suferinţe fetale acute, el a expus în mod nejustificat fătul unei hipoxii prelungite ce a determinat starea gravă a nou-născutului de la orele 14,18 (momentul extracţiei fătului).
"În concret, medicul curant nu a efectuat operaţia de cezariană într-un timp cât mai scurt de la indicarea acesteia, respectiv într-un interval mai mic de 30 de minute de la obiectivarea suferinţei fetale acute, conform Ghidului aprobat de Ministerul Sănătăţii şi Societatea de Obstetrică şi Ginecologie din România.
Prin expunerea fătului unei hipoxii prelungite, viaţa nou-născutului a fost pusă în primejdie, necesitând asistenţă medicală permanentă pe tot parcursul vieţii", spun procurorii. Agerpres
EVENIMENT
Calendar Ortodox FEBRUARIE 2026: Sărbătorile importante din Făurar. Când începe Postului Paștelui și când sunt Moșii de Iarnă
Luna februarie 2026 are o semnificație aparte pentru credincioșii ortodocși, reunind sărbători cu cruce roșie, prăznuiri ale unor sfinți importanți, dar și evenimente bisericești majore care pregătesc intrarea în Postul Paștelui. Luna februarie 2026 este o perioadă a reflecției, a rugăciunii și a întoarcerii către valorile duhovnicești fundamentale.
Calendarul Ortodox 2026 evidențiază pentru luna februarie atât momente de lumină și bucurie, precum Întâmpinarea...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Luni, 2 februarie, la Transylvania Open, tenisul devine spectacol total. De la ce oră joacă Emma Răducanu
Luni, la Transylvania Open, nu vii doar pentru tenis. Vii pentru meciurile despre care se va vorbi toată săptămâna. Trei nume mari urcă pe terenul din BTarena și schimbă instant energia competiției, Ana Bogdan, Sorana Cîrstea și Emma Răducanu.
Prezența lor transformă ziua de luni într-un adevărat punct de atracție al turneului. Ana Bogdan, una dintre cele mai constante și apreciate jucătoare din România,...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
ACCIDENT RUTIER pe Autostrada A1, sensul Orăștie-Sebeș. Impact între un autoturism și un camion
Un accident rutier a avut loc duminică, 1 februarie, în jurul orei 13.10, pe Autostrada A1, la kilometrul 310, pe sensul de mers Orăștie Sebeș.
Din primele informații accidentul s-a petrecut la kilometrul 310. În accidentul rutier ar fi implicate un camion și un autoturism.
La fața locului intervin pompierii din Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță.
Misiunea pompierilor este în dinamică, știre în curs de...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Viorel Băltărețu, despre centura metropolitană: Suspendarea totală nu rezolvă nimic. Mută costul pe clujenii care stau în trafic
Secretarul de stat în Ministerul Economiei, fostul deputat USR de Cluj, Viorel Băltărețu, susține că nu trebuia suspendat întreg contractul privind centura metropolitană și că, în opinia sa, partea de proiectare trebuia continuată.
Băltărețu a precizat că a făcut o analiză a situației bazată pe deciziile și termenele asumate public și pe modul în care a fost gestionat proiectul până acum, în...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
