Connect with us

ACTUALITATE

Administraţia Biden retrage vaccinarea obligatorie în marile companii

Publicat

Administraţia preşedintelui Joe Biden a retras oficial marţi vaccinarea obligatorie în companiile cu peste 100 de angajaţi, luând act de veto-ul emis de Curtea Supremă a Statelor Unite, scrie AFP.

Administraţia pentru Sănătate şi Securitate în Muncă din SUA a anunţat această retragere într-un scurt comunicat fără a menţiona decizia Înaltei Curţi care nu i-a lăsat de ales.

Ea a precizat că „încurajează cu tărie angajaţii să se vaccineze împotriva pericolelor permanente puse de COVID-19 la locul de muncă”.

În Statele Unite, unde virusul a făcut peste 870.000 de morţi, doar 63% din populaţie este complet vaccinată din cauza diviziunilor politice foarte marcate asupra acestei probleme.

După luni de zile în care a încercat să-i convingă pe reticenţi, democratul Joe Biden a anunţat în septembrie că doreşte să facă vaccinarea obligatorie pentru angajaţii marilor companii, sectorul medical şi funcţionarii federali.

În ţara libertăţilor individuale, decizia sa a fost imediat denunţată ca un abuz de putere de către aleşii republicani şi de către o parte a mediului economic care au sesizat justiţia.

La 13 ianuarie, Curtea Supremă le-a dat dreptate în privinţa celor aproximativ 84 de milioane de persoane angajate în marile companii. Pe de altă parte, a validat obligaţia de vaccinare pentru angajaţii structurilor sanitare care beneficiază de fonduri federale.

Marţi, aleşii republicani au salutat retragerea măsurii în sectorul privat. „Administraţia Biden se înclină în faţa realităţii şi în cele din urmă respectă Constituţia”, a scris pe Twitter senatorul Josh Hawley (Missouri). AGERPRES

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

La mulți ani, România! La mulți ani, români! 1 Decembrie 1918: MAREA UNIRE de la Alba Iulia

Publicat

la mulți ani, românia! la mulți ani, români! 1 decembrie

Publicitate

Românii sărbătoresc astăzi cel mai mare eveniment al națiunii noastre, ziua de 1 Decembrie 1918 și ziua în care s-a înfăptuit Marea Unire de la Alba Iulia. 

Alba Iulia a găzduit la data de 1 decembrie 1918, Marea Adunare Națională a Românilor, momentul unirii Transilvaniei cu România.

Adunarea a avut loc în Cetatea Alba Carolina și a reunit delegați din toate colțurile Transilvaniei.

În timpul adunării, s-au adoptat hotărâri privind unirea…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv

Publicat

calendar ortodox 2025: sfântul cuvios filaret cel milostiv

Publicitate

Acest sfânt s-a născut în Galatia (Asia Mică), din părinți binecredincioși, Gheorghe și Ana care l-au crescut în lumina faptelor bune. Filaret s-a căsătorit cu Teozva, o fată ce provenea dintr-o familie bogată. După căsătorie, Filaret și Teozva au locuit în satul Amnia din Paflagonia (Asia Mică). Dumnezeu le-a binecuvântat casa cu un băiat (Ioan) și două fete (Ipatia și Evantia).

Averea lui Filaret a crescut din zi în zi, prin muncă…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

A candidat și a învins: George Simion, reales președinte al partidului AUR în cadrul Congresului Național de la Alba Iulia

Publicat

a candidat și a învins: george simion, reales președinte al

Publicitate

Alianța pentru Unirea Românilor și-a reconfirmat duminică liderul, după ce George Simion a obținut un nou mandat în fruntea partidului, în cadrul Congresului Național organizat la Alba Iulia. Simion a fost singurul candidat înscris în competiție, iar votul delegaților a consolidat poziția sa în fruntea formațiunii, relatează alba24.ro.

Evenimentul a început cu un moment simbolic. Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, Petrișor…

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Rezultatele tragerilor la LOTO de duminică, 30 noiembrie 2025

Publicat

rezultatele tragerilor la loto de duminică, 30 noiembrie 2025

Publicitate

LOTERIA ROMÂNĂ a continuat, duminică, 30 noiembrie 2025, seria extragerilor Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.

Numerele extrase, 30 noiembrie 2025:

Loto 6/49: 23, 18, 41, 8, 25, 45

Loto 5/40: 15, 33, 40, 6, 3, 19

Noroc: 9 7 7 2 8 1 0

Noroc Plus: 0 8 3 1 3 2

Publicitate

Super Noroc: 4 1 7 2 1 4

Joker: 37, 4, 18, 10, 5 + 14


Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe