Connect with us

ACTUALITATE

ADMITERE MAI 2021: Peste 2.400 de locuri disponibile în cele şase școli postliceale

Publicat

Persoanele care au absolvit liceul cu diplomă de Bacalaureat şi sunt majore sau împlinesc 18 ani în acest an se pot înscrie la concursul pentru ocuparea unuia dintre cele 2.403 de locuri disponibile la nivelul celor şase şcoli postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Admitere școli MAI de poliție, jandarmi și pompieri: Sunt disponibile 1.483 de locuri la Şcolile de agenţi de poliţie din Câmpina şi Cluj-Napoca, 400 de locuri la Şcolile de subofiţeri de jandarmi din Drăgăşani şi Fălticeni, 220 la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră din Oradea şi 300 de locuri la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Boldeşti.

Înscrierile se pot face până în data de 28 februarie

"Cererile de înscriere pentru admiterea la școlile de poliție, jandarmi și pompieri se depun în perioada 15 - 28 februarie 2021 la structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, de jandarmerie sau pentru situaţii de urgenţă ori la inspectoratele teritoriale ale poliţiei de frontieră, precum şi la structurile de resurse umane ale Inspectoratelor Generale în funcţie de domiciliul sau reşedinţa candidatului", a precizat Dajbog.

Candidaţii care vor să se înscrie la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat pot depune cererea de înscriere la structurile de resurse umane din unităţile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Condiții pentru întocmirea dosarului

"Candidaţii se pot înscrie la o singură şcoală postliceală. Dosarul de recrutare trebuie completat până la data de 10 martie 2021", a precizat Dajbog.

Candidaţii trebuie să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. În cazul candidaţilor pentru care se constată neîndeplinirea acestei condiţii, procedura de recrutare încetează.

"Evaluarea psihologică se susţine până la data de 8 martie, potrivit planificării întocmite de către compartimentele cu atribuţii de recrutare. Proba eliminatorie de evaluare a performanţei fizice constă în parcurgerea unui traseu practic-aplicativ şi se susţine în perioada 18 - 24 martie", a spus Dajbog.

La nivelul MAI au fost luate o serie de măsuri cu privire la locul de desfăşurare a probelor de concurs pentru a veni în sprijinul candidaţilor şi pentru a asigura respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Evaluarea performanței fizice, în centre zonale, în funcție de domiciliul candidatului

Ca noutate, în acest an, candidaţii care s-au înscris la Şcolile de Poliţie, Jandarmerie sau Poliţie de Frontieră vor fi repartizaţi pentru evaluarea performanţei fizice pe şapte centre zonale, în funcţie de domiciliu:

* Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza" - pentru candidaţii din Bucureşti şi judeţele Argeş, Călăraşi, Constanţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Teleorman, Tulcea;

* Şcoala de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" Câmpina - pentru candidaţii din judeţele Braşov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova, Vrancea;

* Şcoala de Agenţi de Poliţie "Septimiu Mureşan" Cluj-Napoca - pentru candidaţii din judeţele Alba, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureş, Mureş, Sălaj, Sibiu;

* Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră "Avram Iancu" Oradea - pentru candidaţii din judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare, Timiş;

* Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgăşani - pentru candidaţii din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea;

* Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi "Petru Rareş" Fălticeni - pentru candidaţii din judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui.

Candidaţii care promovează proba de evaluare a performanţei fizice vor susţine în data de 27 martie proba de verificare a cunoştinţelor, la unităţile de recrutare, respectiv la sediile inspectoratelor judeţene în funcţie de domiciliu sau reşedinţă, cu excepţia situaţiilor care nu permit acest lucru din motive obiective. Unităţile de recrutare vor fi desemnate unităţi de selecţie prin ordin sau dispoziţie a inspectorului general.

Candidaţii care au optat pentru admiterea în Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă Boldeşti vor susţine toate probele de concurs la sediul acestei unităţi de învăţământ.

Examinarea medicală a candidaţilor se realizează, în perioada 29 martie - 16 aprilie, în ordinea descrescătoare a mediilor obţinute la proba de verificare a cunoştinţelor, în limita numărului de locuri scoase la concurs.

Rezultatele finale - 27 aprilie

Vor fi declaraţi admişi candidaţii care în urma examinării medicale sunt consideraţi apt medical, în ordinea descrescătoare a mediilor.

Rezultatele finale ale admiterii vor fi afişate pe site-ul oficial al unităţilor de învăţământ, până la data de 17 aprilie. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Vrei să lucrezi în străinătate? 250 de joburi disponibile acum prin rețeaua EURES

Publicat

locuri de munca 1.jpg

Publicitate

Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România un total de 250 locuri de muncă vacante la această dată.

Numărul de locuri, ocupațiile și condițiile de acces sunt după cum urmează:

Croația – 15 locuri de muncă vacante pentru manjeră. Curatenia si intretinerea rulotelor si a zonelor comune din cadrul campingului, cat si curatenia si intretinerea camerelor de hotel. Cunostințe de limba engleză nivel A1;

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO Botoșani: Exerciții de evacuare în două unități de învățământ din județ

Publicat

foto botoșani: exerciții de evacuare în două unități de învățământ

Publicitate

Peste 330 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar de la Școala Gimnazială nr. 1 Dobârceni și Liceul Teoretic „Anastasie Bașotă” Pomârla au fost evacuați, în ultimele zile, în cadrul unor exerciții de simulare a unui cutremur.

Conform scenariului, seismul s-a produs în timpul orelor de curs. Cu acest prilej, cadrele didactice și elevii au simulat toți pașii care trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de eveniment, pentru a fi în...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

RAR Suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități tehnice, iar 108 prezentau pericol iminent de accident

Publicat

rar suceava: 41% din vehiculele verificate în 2025 aveau neconformități

Publicitate

Inspectorii Registrului Auto Român (RAR) au verificat tehnic, în anul 2025, 1.895 de vehicule în județul Suceava, dintre care 41,1% au fost identificate cu neconformități tehnice sau legate de documente, iar 108 (5,7%) prezentau pericol iminent de accident. Aceste rezultate fac parte din controalele naționale desfășurate de RAR, care au vizat peste 92.000 de vehicule la nivel țării și au scos în evidență probleme majore la sistemele esențiale de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe