EVENIMENT
Adolescent din Harghita în arest: Ar fi tăiat cu cuţitul un curier şi i-a luat un colet cu 4 telefoane mobile
Un adolescent în vârstă de 15 ani, din Bălan, județul Harghita, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 zile, fiind suspectul unei grave infracţiuni de tâlhărie, comisă asupra unui curier, care a fost atacat cu un cuţit şi deposedat de un colet în valoare de aproape 3.000 de lei.
Biroul de Presă al IPJ Harghita a anunţat miercuri că identificarea suspectului s-a făcut după două săptămâni de investigaţii laborioase, în care anchetatorii au imaginat multiple scenarii şi au parcurs o multitudine de ipoteze de anchetă.
Potrivit sursei citate, ancheta a fost demarată de poliţişti în ziua de 6 ianuarie, când la numărul de urgenţă 112 a fost sesizată comiterea unei agresiuni, asupra angajatului unei societăţi comerciale de curierat, faptă comisă la periferia oraşului Bălan.
Imediat după momentul sesizării, în urma primelor verificări efectuate, oamenii legii au stabilit că victima a fost ademenită telefonic de un necunoscut, care şi-a declinat o identitate falsă şi a stabilit respectivul loc de întâlnire, în scopul livrării unui colet.
După ce s-au întâlnit, destinatarul a desfăcut pachetul şi l-a studiat, iar în timp ce curierul procesa în baza de date predarea/primirea coletului, necunoscutul l-a înţepat cu un cuţit în zona gâtului şi a fugit, fără să achite contravaloarea de aproape 3.000 de lei a coletului, care conţinea patru telefoane mobile.
La faţa locului a fost solicitată o ambulanţă, iar cadrele medicale i-au acordat imediat prim-ajutor victimei, după care aceasta a fost transportată la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc, unde a rămas internată în stare stabilă, după ce a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au reuşit să identifice autorul faptei, în data de 20 ianuarie fiind puse în aplicare şi două mandate de percheziţie domiciliară, în urma cărora au fost identificate bunurile sustrase de la persoana vătămată, iar prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, după care a fost prezentat instanţei, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, pe numele său fiind emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
Pentru fapta comisă, tânărul poate primi o pedeapsă privativă de libertate de până la 10 ani. AGERPRES
EVENIMENT
Clujeanca de la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina. Locul ocupat de Sofia Moldovan la slalom uriaș
Clujeanca Sofia Moldovan, eleva de 17 ani a Liceului ”Waldorf”, a participat, duminică, în premieră, la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Milano Cortina, la proba de slalom uriaș.
Schioarea a intrat în prima manșă de pe locul 60 din 76 de concurente înscrise, și s-a clasat pe locul 56 cu timpul de 1:12.46.
În cea de-a doua manșă, Sofia a recuperat din timp și s-a clasat la final pe locul 46 cu un timp...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
FOTO Modernizarea și dezvoltarea ISU Alba continuă. A fost turnat un covor asfaltic și modernizate și dotate spațiile de lucru
Cu ocazia festivităților prilejuite de sfințirea sediului ISU Alba și a troiței amplasate în curtea unității a mai fost marcat un moment important pentru instituție, respectiv finalizarea unor proiecte de modernizare și îmbunătățire a condițiilor de muncă atât la sediul inspectoratului, cât și la sediul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia.
Proiectele respective au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de muncă, cazare și pregătire a personalului și au constat, în...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cât costă să fii student în Alba Iulia în 2026: chirii, transport și cheltuieli lunare. Comparație cu un centru universitar mare
Cât costă să fii student în Alba Iulia: Viața de student în Alba Iulia poate fi mai accesibilă decât în marile centre universitare ale României, dar costurile cu chirie, mâncare, transport și utilități încă pot pune presiune pe bugetul celor care își încep studiile aici.
Cu prețuri diferite față de orașele mari, dar și provocări proprii, întrebarea rămâne: cât te costă, de fapt, un an de studiu în Alba Iulia?
În Alba Iulia, oferta de învățământ superior este...
Citește mai mult pe Alba24.ro
Tânărul de 26 de ani care l-ar fi omorât pe româno-americanul Gheorghe Chindriș, a fost arestat duminică, printr-o decizie a Tribunalului Cluj.
Tânărul voia să fie în arest la domiciliu
„În temeiul art. 226 Cod proc. pen. raportat la art. 223 alin. 2 şi art. 202 alin. 1 şi 3 Cod proc. pen., admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în dosar nr. 86/186/P/2026 şi, în consecinţă:...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
