EVENIMENT
Adolescenţii care nu fac sport își pun în pericol sănătatea. Riscă să fie afectaţi de obezitate şi boli cardiovasculare
Adolescenţii care nu fac suficientă mişcare îşi pun în pericol sănătatea riscând să fie afectaţi de obezitate şi boli cardiovasculare, avertizează un studiu desfăşurat sub egida Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), dat vineri publicităţii, potrivit Reuters.
Studiul, care are la bază date provenind de la 1,6 milioane de persoane din 146 de ţări, a ajuns la concluzia că peste 80% dintre adolescenţii cu vârste cuprinse între 11 şi 17 ani nu au urmat recomandările OMS referitoare la desfăşurarea a cel puţin o oră de activitate fizică în fiecare zi.
"Patru din cinci adolescenţi nu experimentează plăcerea şi beneficiile sociale, fizice şi cele pentru sănătate mintală ale activităţii fizice regulate", a precizat Fiona Bull, specialistă în domeniul mişcării şi sănătăţii şi unul dintre autorii studiului.
Aceasta a îndemnat factorii de decizie din lumea întreagă "să acţioneze acum pentru sănătatea generaţiei actuale şi a celor viitoare".
Per ansamblu, fetele sunt mai inactive decât băieţii, 85% dintre fetele şi 78% dintre băieţii cuprinşi în cercetare nu au reuşit să îndeplinească obiectivul zilnic de activitate fizică.
Studiul a luat în considerare adolescenţi care mergeau la şcoală în perioada 2001-2016, iar autorii susţin că nu există niciun indiciu care să sugereze că acest model s-ar fi îmbunătăţit de atunci.
Leanne Riley, expert OMS în domeniul bolilor netransmisibile şi coautoare a studiului, a precizat că sedentarismul ar putea avea drept cauze parţiale dezvoltarea rapidă din ultimii ani a tehnologiilor digitale ceea ce a făcut ca numărul tinerilor care petrec mai mult timp pe telefoane, tablete şi alte ecrane să crească.
"Am trecut printr-o revoluţie electronică care pare să fi schimbat tiparele de mişcare ale adolescenţilor încurajându-i să fie mai sedentari, mai puţin activi, să conducă maşina perioade mai lungi, să mergă mai puţin pe jos şi să fie în general mai puţin activi'', a declarat aceasta la o conferinţă de presă.
Pe ţări, procentul adolescenţilor care nu îndeplinesc aceste obiective se situează de la 66% în Bangladesh la 94% în Coreea de Sud.
În SUA, în ciuda unui plan naţional din 2010 care promovează exerciţiile fizice, rata obezităţii a crescut în rândul adolescenţilor, în special în cazul celor care consumă alimente cu un conţinut ridicat de sare şi zahăr, se mai arată în studiu.
Studiul OMS, publicat în revista The Lancet Child & Adolescent Health, precizează că, în SUA, multe sporturi par concepute pentru a atrage mai mult băieţii decât fetele. Rata de inactivitate în rândul fetelor americane era de 81%, în comparaţie cu 64% în cazul băieţilor.
Riley susţine că, pe măsură ce nivelurile de activitate fizică în rândul adolescenţilor stagnează, ratele de creştere în greutate şi obezitate se accentuează: "Aceste două fenomene sunt îngrijorătoare. Trebuie să facem mai mult dacă vrem să stopăm creşterea obezităţii... şi să promovăm niveluri mai bune de activitate fizică".
Potrivit OMS, activitatea fizică are o gamă de beneficii pentru sănătate, printre care o condiţie fizică mai bună a inimii, plămânilor şi muşchilor, sănătatea oaselor şi un efect pozitiv asupra greutăţii.AGERPRES
Închidere firmă 2026: Ce acte sunt necesare pentru radierea unui SRL. Procedura nu este complicată, dar presupune respectarea unor etape clare, atât la Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), cât și la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit unor surse fiscale specializate, numărul firmelor radiate în 2026 a atins niveluri ridicate, iar procedura este frecvent întâlnită în practica contabilă și juridică.
Pentru anul în curs, legislația...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Ambasada Ucrainei, solicitare de sprijin pentru camerele de comerț din România. E nevoie de generatoare
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) a primit o solicitare oficială primită din partea Ambasadei Ucrainei în România, prin care autoritățile ucrainene cer sprijin urgent pentru depășirea crizei energetice și umanitare provocate de distrugerile asupra infrastructurii energetice.
Potrivit informării oficiale, în urma agresiunii Rusiei asupra infrastructurii critice, numeroase comunități civile din...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Ministrul Sănătății, împotriva tăierii cu 10% în sănătate. „Contabilii din Guvern să se uite 5 minute la un pacient intubat”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și-a exprimat opoziția totală față de măsurile de austeritate care vizează sistemul medical. Acesta s-a declarat „100% împotriva” proiectului de ordonanță de urgență ce prevede reducerea cu 10% a veniturilor personalului din sănătate. Oficialul a invocat experiența sa directă din secțiile de Terapie Intensivă.
„Sunt total împotriva tăierii paușale cu 10% în sistemul de sănătate”, a declarat Alexandru Rogobete în cadrul...
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Cum să nu fii păcălit de Valentine’s Day și Dragobete. ANPC oferă sfaturi esențiale pentru cumpărături sigure
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) avertizează consumatorii să fie atenți la achizițiile de Valentine’s Day și Dragobete, de la ciocolată și flori până la bijuterii, cosmetice și servicii.
Potrivit ANPC, la alegerea ciocolatei, trebuie să predomine untul de cacao și nu grăsimile vegetale hidrogenate. Termenul de expirare trebuie verificat, iar produsele vândute în coșuri...
Citește mai mult pe Cluj24.ro
