Connect with us

EVENIMENT

Adunarea Generală a ONU se va reuni pentru a marca un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina

Publicat

onu
Arhivă foto

Adunarea Generală a ONU se va reuni la 22 februarie într-o sesiune specială pentru a marca primul an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina şi va vota o rezoluţie în sprijinul Kievului pe fondul agresiunii Moscovei, transmite EFE.

Potrivit unor surse diplomatice, reuniunea, care a fost convocată oficial vineri de Ucraina şi de mai mulţi aliaţi ai săi, ar urma să dureze două zile şi să beneficieze de prezenţa a numeroşi miniştri din diferite ţări care se vor deplasa special la New York pentru această întâlnire.

În perspectiva întâlnirii, Kievul pregăteşte o propunere de rezoluţie care ar urma să fie votată la 23 februarie şi cu care doreşte să obţină un mesaj de susţinere din partea comunităţii internaţionale.

Potrivit unor surse diplomatice, iniţial, guvernul ucrainean intenţiona să prezinte un text ambiţios care să sprijine planul de pace promovat de preşedintele Volodimir Zelenski, propunere care a fost deja respinsă de Moscova şi în care se cere, între altele, retragerea trupelor ruse şi aducerea în faţa justiţiei a celor responsabili de declanşarea invaziei.

Totuşi, potrivit surselor citate, totul arată că, în cele din urmă, rezoluţia va avea un caracter mai general şi va fi în linie cu textele aprobate deja de Adunarea Generală a ONU de la începerea războiului, scopul fiind de a obţine un sprijin cât mai larg cu putinţă şi de a evita astfel numeroase abţineri în semn de nemulţumire faţă de un text mult prea "direct".

Adunarea Generală a ONU se va reuni pentru a marca un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina. În Consiliul de Securitate se pregăteşte o altă reuniune la nivel ministerial

Ucraina şi aliaţii săi au reuşit să promoveze mai multe rezoluţii cu majorităţi copleşitoare în Adunarea Generală a ONU de la începutul războiului, pentru a contracara blocajul din Consiliul de Securitate, unde dreptul de veto al Rusiei nu a permis ajungerea la vreun acord.

Tocmai în Consiliul de Securitate se pregăteşte o altă reuniune la nivel ministerial, chiar în ziua de 24 februarie, pentru a marca exact un an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina.

Este de aşteptat ca la sfârşitul întâlnirii să nu fie dat publicităţii niciun document oficial, dată fiind puterea dreptului de veto al Rusiei, care a blocat practic orice subiect din Consiliu având legătură cu războiul din Ucraina.

La 24 februarie 2022, Rusia a declanşat o invazie în Ucraina pe care o numeşte "operaţiune militară specială", calificată de Kiev şi Occident drept o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva unui stat suveran, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. Agerpres

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

EXCLUSIV. DNA, despre centura metropolitană a Clujului: Comisii rogatorii internaționale și ordine europene de anchetă

Publicat

centura cluj.jpg






Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează cercetări in rem privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate corupției, în legătură cu procedura de achiziție a lucrărilor de proiectare și execuție a centurii metropolitane Cluj.

”Din cercetările efectuate până în prezent rezultă indicii de falsificare a anumitor acte folosite în procedura de achiziție, însă, pentru...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

„School Street”, proiect pilot la Cugir: Circulația mașinilor în zona unei școli din oraș, restricționată dimineața, timp de o oră

Publicat

conceptul „school street” ar putea fi implementat la cugir. străzile

„School Street”, proiect pilot la Cugir. Circulația mașinilor urmeză să fie restricționată dimineața, timp de o oră, în zona Școlii Gimnaziale Singidava aflată pe strada Alexandru Sahia din Cugir, pentru a oferi elevilor mai multă siguranță și un spațiu mai prietenos în drumul acestora spre școală. 

„În acest moment vorbim despre un proiect pilot, care va fi testat doar la Școala Gimnazială Singidava – localul de pe strada Alexandru Sahia.

Nu este o măsură...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

PNL Cluj, în cazul centurii metropolitane: Rugăminte pentru USR Cluj, sunați la București!

Publicat

pnl.jpg






PNL susține că, la Cluj, USR reușește performanța politică a anului: în aceeași zi, același partid cere și continuarea contractului pentru Centura Metropolitană și denunțarea lui urgentă.

Viorel Băltărețu, secretar de stat al USR din Guvernul României vrea „preluarea unor părți din contract” și mersul înainte. USR Cluj cere ruperea lui imediată.

”Continuăm sau reziliem? Construim sau...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Citește mai departe

EVENIMENT

Câți locuitori ai județului Alba trăiesc din pensia minimă. Date oficiale ale Casei Județene de Pensii

Publicat

câți locuitori ai județului alba trăiesc din pensia minimă. date

14.831 de locuitori din Alba încasează lunar pensia minimă, arată datele Casei Județene de Pensii Alba. 

Începând cu anul 2024 (și menținută în 2025), pensia minimă garantată în România, denumită oficial indemnizație socială pentru pensionari, este de 1.281 lei pe lună.

Această sumă se acordă pensionarilor din sistemul public care au realizat stagiul minim de cotizare, diferența până la această valoare fiind suportată de la bugetul de stat.

De pensia minimă...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe