Connect with us

ACTUALITATE

Aeroportul Internaţional Cluj reia zborurile spre Constanţa, operate de compania aeriană Blue Air

Publicat

11 768x513 1.jpg

Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță reluarea zborurilor directe spre Constanţa, începând din sezonul de vară 2022.

Astfel, în data de 20 iunie 2022, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj se vor relua zborurile regulate sezoniere spre Constanța, operate de către compania aeriană Blue Air.Zborurile spre litoralul Mării Negre vor fi operate cu 3 frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri şi vinery.

În contextul pandemieiCovid-19, litoralul românesc aduce în prim-plan o ofertă turistică atractivă pentru pasagerii care doresc să călătorească de pe Aeroportul Internaţional Cluj, iar zborurile companiei Blue Air vor contribui la redescoperirea obiectivelor turistice româneşti, fiind susţinut astfel turismul intern.

La doar o oră distanță, ruta care conectează Clujul de Constanța facilitează călătoriile spre litoralul Mării Negre, atât pentru clujeni, cât și pentru pasagerii din întreaga Transilvanie.

Dacă anul trecut zborurile spre Constanţa erau operate cu 2 frecvenţe pe săptămână, creșterea operațiunilor de zbor desfășurate de către compania aeriană Blue Air pentru anul acesta, de la 2 la 3 frecvenţe săptămânale, răspunde necesităților de conectivitate ale pasagerilor pe segmentul de trafic turisticși oferă opțiuni atractive de călătorie la prețuri accesibile, către riviera Mării Negre.

Destinație tradițională

Viorel Federiga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj, a transmis următoarele: „Cu siguranţă destinația Constanţa va continua să se bucure de aprecierea pasagerilor noștri și a celor din întreaga regiune deservită de aeroportul clujean şi va confirma...

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO: Zi de aleasă cinstire pentru Patriarhul Teoctist, la Biserica din Victoria și la Casa Memorială din Tocileni

Publicat

foto: zi de aleasă cinstire pentru patriarhul teoctist, la biserica

Publicitate

Sâmbătă, satul Victoria din comuna Stăuceni a fost cu adevărat în sărbătoare. Localnicii, alături de credincioși veniți din alte zone ale județului Botoșani, au participat cu emoție și recunoștință la un eveniment dedicat unuia dintre cei mai importanți ierarhi ai Ortodoxiei românești, Preafericitul Părinte Teoctist Arăpașu, fiu al acestor meleaguri și al cincilea Patriarh al României.

Momentul a avut o încărcătură aparte, și a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre F.C. Botoșani și Metaloglobus București

Publicat

măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre f.c.

Publicitate

Duminică, 8 februarie 2026, începând cu ora 17:00, pe Stadionul Municipal din Botoșani, se va disputa partida de fotbal dintre echipele F.C. Botoșani și Metaloglobus București , meci contând pentru etapa 26 a sezonului regulat 2025–2026 al Superligii României.

Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentului sportiv, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vor...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Furt de arbori în Lozna și Vârful Câmpului: Polițiștii au pus în aplicare mandate de percheziție

Publicat

furt de arbori în lozna și vârful câmpului: polițiștii au

Publicitate

Sâmbătă, polițiștii din Mihăileni au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară , în localitățile Lozna și Vârful Câmpului, la două persoane bănuite de comiterea infracțiunii de furt de material lemnos .

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în perioada 27 ianuarie – 02 februarie 2026, cei doi au sustras un număr de 12 arbori de diferite specii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2.000 de lei .

La...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Nu i-a plăcut măsura controlului judiciar. Femeie de 43 de ani, arestată pentru 30 de zile

Publicat

nu i a plăcut măsura controlului judiciar. femeie de 43 de

Publicitate

Vineri, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu arestul preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, în cazul unei femei de 43 de ani, din municipiul Botoșani, cercetată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

 Din verificările efectuate de polițiști, a reieși faptul că aceasta ar fi încălcat cu rea credință obligațiile impuse prin măsura...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe