EVENIMENT
Ai învățat o meserie fără școală? Statul îți recunoaște oficial competențele. Ordin nou al Ministerului Educației

Persoanele care au învățat o meserie prin practică, acasă, la locul de muncă sau în străinătate, vor putea obține o calificare recunoscută oficial, fără a fi nevoie să urmeze un traseu educațional clasic.
Ministerul Educației și Cercetării a adoptat Ordinul nr. 4.837/2025, care reglementează pentru prima dată un cadru clar de validare a competențelor dobândite în afara școlii. Măsura vine în…
Citește mai mult pe Cluj24.ro

Un bărbat care circula cu o motocicletă cu ataș a murit, marți dimineața, într-un accident deosebit de grav petrecut pe autostrada A1 Deva (Orăștie) – Sebeș.
Potrivit ISU Hunedoara, accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre o camionetă și o motocicletă cu ataș în care se aflau două persoane.
Echipajele de salvatori, care au acționat cu o autospecială de intervenție și 2 ambulanțe SMURD, au constatat că un bărbat în vârstă de aproximativ 54 de ani, conducătorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Vreme severă în zona montană a județului Cluj. Averse torențiale, descărcări electrice și vijelii

Zona de munte a județului Cluj se află astăzi, 5 august, sub incidența unei avertizări de vreme severă emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
În intervalul orar 12:00 – 21:00, sunt prognozate manifestări de instabilitate atmosferică accentuată, cu potențial de impact asupra comunităților din regiune și a celor care tranzitează zona montană a județului Cluj.
Potrivit meteorologilor,…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Bărbat din Alba Iulia, cu ordin de protecție provizoriu după ce s-a certat cu tatăl său și l-a amenințat cu moartea

Un bărbat de 49 de ani din Alba Iulia s-a certat cu tatăl său, în vârstă de 80 de ani, iar apoi l-a amenințat cu moartea. Pe numele fiului a fost emis un ordin de protecție provizoriu.
Potrivit IPJ Alba, la data de 4 august 2025, în jurul orei 20:00, polițiștii de ordine publică din Alba Iulia au fost sesizați de către un bărbat de 80 de ani, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei infracțiuni.
Din primele verificări a reieșit că, în seara zilei de 4…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Locuri de muncă în Alba: 478 de posturi în Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Blaj, Câmpeni și alte localități din județ. Oferta prin AJOFM

Locuri de muncă în Alba: Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Alba a transmis oferta de locuri de muncă disponibile în județul Alba, la data de 4 august.
AICI: ADAUGĂ ANUNȚ ANGAJARE
Locuri de muncă / angajări Alba Iulia
Angajator – post vacant – nr. locuri – telefon mobil
- AIDA BEST CONSTRUCT SRL – operator la recoltarea si toaletarea…
Citește mai mult pe Alba24.ro