Connect with us

EVENIMENT

Alba Iulia, jos pălăria! Mobilizare exemplară pentru cei cinci frați din Basarabia care vor să vină de Ziua Națională

Published

on

fratii din basarabia

Mobilizare exemplară a albaiulienilor, în sprijinul celor cinci frați din Basarabia care doreau să viziteze Alba Iulia cu prilejul Zilei Naționale, dar nu au mai găsit locuri de cazare la prețuri pe care să și le permită. O solidaritate precum cea de acum 100 de ani. De remarcat ar mai fi că toți cei care și-au oferit ajutorul, ne-au cerut în schimb discreția.

După apariția articolului, pe adresa redacției au sosit foarte multe mesaje ale unor cetățeni din Alba Iulia, dar și din județ, care s-au oferit să îi găzduiască pe cei cinci tineri. Cineva a dorit să le pună la dispoziție chiar și o casă de vacanță, în zona Arieșeni.

Până la urmă, prima care a luat inițiativa a fost o doamnă din Alba Iulia, care a dorit să rămână anonimă. Aceasta ne-a spus că dorește să le ofere cazare gratuită și ne-a cerut datele de contact ale Vioricăi Voinu.

”Bună dimineața, ne vedem la Alba Iulia? Vă așteptăm cu drag!”, i-a scris aceasta, fetei. A urmat apoi un dialog, doamna din Alba Iulia spunându-i că este loc pentru toți 5. ”Numai mama ne mai spune veniți cu toții, găsim loc pentru toți” i-a replicat, plină de emoție, tânăra.

”Vor fi primiți cum se cuvine. Nu ne gândim la taxe. Mă bucur să-i avem alături la această Mare Sărbătoare a poporului român, în orașul nostru, în casa noastră (...) Vă rog, nu menționați numele. Azi va fi o zi bună! Mi-am făcut o bucurie! De-abia aștept ziua de 30 noiembrie! Poate o să-i cunoasteti și dvs! Numai bine!” ne-a scris doamna din Alba Iulia, adăugând că ea însăși ”vine de departe”.
Un al doilea mesaj a sosit puțin mai târziu: ”Vin cu toții. Am invitat și pe mama lor. O reuniune de familie la noi acasă în Alba Iulia, de Centenar. Sunt emoționată. Din Italia și Germania vor veni cu avionul. O să-i așteptam la Cluj la aeroport. Mama și sora din Moldova vor veni cu “Autocarul Unirii” până în Alba Iulia”.

Citește și: Alba Iulia, prea scumpă de Centenar pentru românii adevărați. Apel emoționant din partea a cinci frați basarabeni

Cei cinci frați sunt din Basarabia și trăiesc în mai multe țări europene, unde însă nu au uitat că sunt români.

”În fotografie suntem toți cinci, cu mămica noastră. Fratele mai mare Anatolie vine din Berlin (Germania) Viorel și Viorica (eu), din Bologna (Italia) Corina din Chișinău (Republica Moldova) și Ciprian din Frankfurt (Germania). Dacă găsim pe cineva cu suflet mare ne va face plăcere să venim. E un eveniment prea important sa nu ne putem rupe de la viața de zi cu zi. M-am tot uitat pe internet dar e prea scump”, ne-a scris Viorica Voinu.

 

Comentează

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


EVENIMENT

Bărbat de 73 de ani, dispărut din Cluj-Napoca, găsit mort sub un pod din Gherla. Ce spun polițiștii

Published

on

doliu.jpg






Poliția Municipiului Gherla a fost sesizată, luni, de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul ca în zona canalului Morii, sub un pod, ar fi găsit o persoană decedată.

Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, constatând că cele sesizate se confirmă. În contextul verificărilor, s-a stabilit identitatea persoanei, fiind vorba de un bărbat de 73 de ani, care ar fi plecat voluntar în urmă cu o...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

OPINIE. Radu Nicosevici: Cazul Grindeanu: inconsecvență sau strategie?

Published

on

nicosevici.jpg






În politica românească, ipocrizia nu mai este doar o abatere morală. A devenit strategie. Iar unul dintre cei mai vizibili exponenți ai acestei transformări este astăzi Sorin Grindeanu.

Există politicieni oportuniști. Există politicieni versatili. Și există politicieni care reușesc performanța de a poza simultan în reformatori, garanți ai stabilității și critici ai sistemului din care provin. Nu doar că...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou, doar după decizie definitivă în instanță. Propunere CSM

Published

on

Șoferii care rămân fără permis ar putea conduce din nou,

Șoferii care rămân fără permis și contestă măsura prin acțiune în instanță ar putea avea dreptul de a conduce din nou abia după decizie definitivă a acesteia. Este o propunere a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care ar viza reducerea proceselor civile privind amenzile rutiere sau permisele.

Inițiativa face parte dintr-un set de măsuri propuse de CSM și aduse în atenția Ministerului Justiției.

Propunerea ar urma să conducă la degrevarea instanțelor de miile de...

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

EVENIMENT

Ambasadorul României în SUA: Nicușor Dan va sta la aceeași masă cu președintele Trump

Published

on

nicusor dan.jpg






Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că România ar urma să beneficieze de o serie de avantaje prin participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul Păcii inițiat de Donald Trump, deși țara noastră va participa cu statutul de observator, scrie Mediafax.

„Este foarte important să fim aici, avem acces la aceste informații din interior, la discuții. Președintele...

Citește mai mult pe Cluj24.ro

Continue Reading