EVENIMENT
Alba – neagra cu puii galbeni. Șeful ANPC și-a nuanțat declarația: Furajele care dau culoare nu sunt toxice

Alba – neagra cu puii galbeni. Șeful ANPC s-a răzgândit: Furajele care dau culoare nu sunt toxice. Cu doar câteva ore înainte, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, avertizase că unele firme vopsesc carnea de pui, pentru a o face să pară mai bună, uneori procedura realizându-se în timpul hrănirii, astfel încât vopseaua să nu poată fi spălată.
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
CJ Alba votează subvenția pentru transportul elevilor. PSD: o soluție temporară, sunt necesare noi rute și infrastructură

Consilierii județeni votează, în ședința de joi, proiectul privind suma forfetară pentru transportul elevilor. Este vorba despre valoarea unitară lei/kilometru, acordată elevilor din judeţul Alba care sunt şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu şi nu beneficiază de existenţa serviciilor de transport public.
Proiectul prevede acordarea, în anul școlar 2025-2026, a 0,65 lei/kilometru fiecărui elev care este școlarizat în altă localitate decât cea de domiciliu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
Persoanele care încalcă din nou ordinele de protecție ar putea primi o pedeapsă mai dură. Proiect avizat favorabil de Guvern

Persoanele care încalcă din nou ordinele de protecție ar putea primi o pedeapsă mai dură. Guvernul a avizat favorabil o inițiativă a liberalilor de modificare a Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice, a anunțat deputatul PNL, Alina Gorghiu.
Proiectul introduce pedepse mai mari pentru agresorii care încalcă repetat ordinele de protecție și prevede măsuri suplimentare pentru protecția victimelor, printre care asistență juridică obligatorie și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
EVENIMENT
No bine! Primul cartier subteran din Cluj, zboruri directe spre Floreşti, pălincă la bord, kakonomii şi matrapazlâcuri

Pentru a primi în fiecare marţi newsletterul de umor cu ştiri şi evenimente din Cluj, scrie adresa ta de mail în câmpul de mai jos şi apasă Subscribe.
Dintre subiectele săptămânii pe No bine, Cluj!
🟠 Preşedintele Zelenski a declarat că e pregătit să se vadă faţă în faţă cu Vladimir Putin, iar întâlnirea ar putea avea loc în Ungaria, rămâne de văzut unde, pentru că s-au trezit cam târziu…
Citește mai mult pe Cluj24.ro
EVENIMENT
Guvernul vrea să blocheze detașările între instituții și să suspende concursurile. Schimbări privind cumulul pensiei cu salariul

Guvernul vrea să blocheze detașările și transferurile între instituțiile statului, dar şi concursurile pentru ocuparea posturilor, cu câteva excepţii, acolo unde personalul este absolut necesar.
De asemenea, se urmărește suspendarea plății pensiei pentru funcționarii publici pe perioada menținerii în activitate peste vârsta standard de pensionare, potrivit unui proiect de modificare și completare a OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicat marți seara de Ministerul…
Citește mai mult pe Alba24.ro