Connect with us

ACTUALITATE

Aleksei Navalnîi consideră că otrăvirea sa a dus la demascarea regimului Putin

Publicat

aleksei navalnîi

Principalul opozant rus Aleksei Navalnîi a declarat că otrăvirea sa în urmă cu doi ani şi încarcerarea sa ulterioară au dus la demascarea preşedintelui rus Vladimir Putin şi a regimului său, transmite sâmbătă EFE.

"Toată această situaţie i-a demascat în aşa măsură pe Putin şi sistemul său, a arătat nu doar caracterul criminal, ci şi disfuncţionalitatea şi eşecul regimului, că a influenţat întregul sistem politic din Rusia", a apreciat Navalnîi într-o scrisoare trimisă din închisoare şi difuzată pe reţelele sociale ale susţinătorilor săi.

Potrivit opozantului rus, condamnat la 9 ani de închisoare, la sfârşitul anului 2021 sistemul a renunţat la orice disimulare pentru a se transforma într-un regim "represiv şi autoritar fără nicio limită".

"Pentru a doua oară sărbătoresc cea de-a doua mea zi de naştere. Ziua în care au încercat să mă omoare, dar din cine ştie ce motiv nu am murit" - astfel îşi începe Navalnîi scrisoarea, în care remarcă faptul că, până acum, autorităţile ruse nu au deschis nicio anchetă asupra otrăvirii sale cu o substanţă de uz militar cunoscută sub numele de Noviciok şi care aproape că l-a ucis.

 

Aleksei Navalnîi consideră că otrăvirea sa a dus la demascarea regimului Putin: nu înţelege atitudinea autorităţilor ruse

Navalnîi spune că nu înţelege atitudinea autorităţilor ruse care susţin că el nu a fost otrăvit cu Noviciok sau că a fost otrăvit cu această substanţă, dar de către serviciile secrete occidentale pentru a crea provocări.

"Autorităţile (ruse) la cel mai înalt nivel, începând cu Putin, susţin ferm şi simultan ambele versiuni!", a scris Navalnîi, care aminteşte că au fost găsiţi şi identificaţi "aproape toţi membrii grupului de asasini" care au încercat să-l omoare.

La 14 decembrie 2020, la aproape patru luni după ce Navalnîi a intrat în comă, portalul online Bellingcat, publicaţia germană Der Spiegel şi postul american de televiziune CNN au denunţat împreună cu opozantul rus că un comando de experţi în arme chimice era implicat în otrăvirea acestuia.

"Toţi aceştia sunt membri ai FSB (Serviciul Federal de Securitate). S-a dovedit că au participat la mai multe tentative eşuate de otrăvire (Dmitri Bikov, Vladimir Kara-Murza) şi la mai multe asasinate", menţionează Navalnîi în scrisoarea publicată sâmbătă.

Aleksei Navalnîi consideră că otrăvirea sa a dus la demascarea regimului Putin: niciunul dintre agenţii FSB nu a fost adus în faţa justiţiei

Potrivit opozantului rus, niciunul dintre agenţii FSB nu a fost adus în faţa justiţiei.

"Cine ştie, poate că excepţia să fie Konstantin Kudriaţev, nefericitul chimist care mi-a povestit la telefon toate detaliile atentatului. A dispărut şi se pare că pur şi simplu l-au ucis", mai spune Navalnîi, care a vorbit cu Kudriaţev, pretinzând că este consilier în Consiliul Securităţii Rusiei şi ulterior a postat înregistrarea conversaţiei telefonice pe reţelele sociale.

La 20 august 2020, lui Navalnîi i s-a făcut rău la bordul unui avion care zbura din Siberia spre Moscova şi care a aterizat de urgenţă în oraşul Omsk (Siberia), unde opozantul rus a primit tratament într-un spital local.

Medicii ruşi care l-au tratat au susţinut că nu au găsit urme de otravă în corpul său şi au pus starea de rău a lui Navalnîi pe seama problemelor metabolice. Două zile mai târziu, la insistenţele familiei şi ale colaboratorilor săi, Navalnîi a fost transferat la Berlin, unde a fost tratat la spitalul universitar La Charité, unde a ajuns în stare critică. AGERPRES

Sursa foto: Innovation Empire

 

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

FOTO&VIDEO: Incendiul de la Albești a fost stins. În urmă a rămas prăpăd! Proprietarul a ajuns la spital

Publicat

foto&video: incendiul de la albești a fost stins. În urmă

Publicitate

Incendiul a fost stins, iar pompierii acționează în continuare pentru înlăturarea efectelor. Riscul de explozie a fost eliminat, după ce din zona afectată au fost scoase două butelii.

 

Focul a izbucnit într-o bucătărie de vară și s-a extins la o hală aparținând Primăriei Comunei Albești, unde funcționau un service auto și un depozit de materiale combustibile.

 

Au ars bucătăria de vară, două autoturisme, un compresor, mai multe unelte de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

VIDEO: Incendiu de proporții la Albești. Un service auto, o vopsitorie și un depozit de materiale combustibile s-au făcut scrum

Publicat

urmările incendiului devastator de la băiceni: gospodărie distrusă, mașină făcută

Publicitate

Un incendiu de proporții s-a produs, în această seară, în localitatea Buimăceni, comuna Albești. Un depozit de materiale combustibile, un service auto si o vopsitorie au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, Detașamentului Botoșani, dar și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Albești, Hlipiceni și Todireni cu opt autospeciale de stingere. Primii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

FOTO: Accident la Ungureni! O femeie a ajuns la spital

Publicat

foto: accident la ungureni! o femeie a ajuns la spital

Publicitate

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident produs, în urmă cu puțin timp, în localitatea Ungureni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.

 

Aceștia au constatat faptul că nu erau persoane încarcerate. O femeie a...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Scene ca-n filme pe un drum din Trușești: Tânăr mascat, cu pistolul în mână, oprit de polițiști

Publicat

scene ca n filme pe un drum din trușești: tânăr mascat,

Publicitate

Tânăr cu cagulă pe față și pistol în mână, depistat de polițiști pe un drum din județ

La data de 1 ianuarie 2025, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr.3 Hlipiceni au identificat pe un drum sătesc, din comuna Trușesti, un tânăr, care avea o cagulă pe față și un pistol în mână.

Acesta a fost somat de polițiști să se oprească din deplasare. La solicitarea acestora a lăsat arma jos și și-a scos...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe