Connect with us

ACTUALITATE

Alertă de coronavirus, la Craiova. 179 de pasageri ajung, la noapte, cu zborul de Bergamo, zonă afectată din Italia

Publicat

coronavirus

Zborul de Bergamo care ajunge, în această noapte, pe Aeroportul din Craiova va fi aşteptat de medici ai Spitalului "Victor Babeş" din Bănie pentru a-i supune pe cei 179 de pasageri la un triaj epidemiologic

Prefectul judeţului Dolj, Narcis Purcărescu, a declarat pentru reporter24.info că pasagerii zborului, care vin din zone ale Italiei afectate de noul virus, vor fi puşi sub carantină vor fi duşi la campusul şcolar din Bechet, un oraş din sudul judeţului Dolj.

"Am avut ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Dolj și am stabilit cum vom acționa în cazul avionului care ajunge la 00.30 în județul Dolj, cu 179 de persoane, din Italia. La nivelul Italiei sunt 11 comune contaminate și unde este instituită carantină. Dintre cei 179 de pasageri vor intra în carantină doar cei care vin din aceste 11 comune. Imediat după sosesc, vor completa chestionare.

Medicii de la Spitalul „Victor Babeș” vor face triajul. În funcție de cum vor completa și acele chestionare vom cunoaște date despre locul de unde vin. Nu știm, până atunci, câte dintre cele 179 de persoane, vor intra în carantină. Cert este că, așa cum ne obligă procedura, pasagerii respectivi vor intra în carantină chiar dacă sunt sau nu contaminați. Locuri de cazare vor fi la campusul școlar din Bechet. Avem acolo locuri pentru 120 de persoane", a declarat prefectul județului Dolj, Narcis Purcărescu.

Românii care se întorc în țară din Veneto și Lombardia (Italia), unde s-au înregistrat cazuri de coronavirus, vor sta în carantină 14 zile, a anunțat, duminică, Ministerul Sănătății de la București.

Nu sunt informații că s-ar fi înregistrat cazuri de îmbolnăvire printre cetățenii români. Ministerul de Externe de la București a anunțat că a constituit un grup de lucru care este în legătură permanentă cu autoritățile italiene.

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *





Urmăriți Romania24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul:


ACTUALITATE

Transportatorii de marfă și de persoane, verificați de polițiștii din Botoșani

Publicat

acțiune a polițiștilor din botoșani pentru siguranța rutieră

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au organizat o acțiune pentru verificarea legalității transportatorilor de marfă și de persoane de pe raza județului Botoșani.

 

În cadrul activităților desfășurate au fost verificate 64 de autovehicule, dintre care 35 erau transportatori autorizați.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, patru dintre acestea,...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Acțiune pentru siguranța elevilor, la Botoșani. Au fost verificate 21 de localuri publice din zona școlilor

Publicat

botoșani: acțiunea polițiștilor pentru siguranța elevilor. 13 activități de informare

Publicitate

Miercuri, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară împreună cu polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, polițiști de prevenire și jandarmi au organizat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea incidentelor în proximitatea unităților de învățământ din municipiul Botoșani.

 

Au fost vizate zonele din apropierea a patru unități de...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

Anunț pentru pensionarii din Botoșani: Când intră pensiile pe card

Publicat

anunț pentru pensionarii din botoșani: când intră pensiile pe card

Publicitate

Casa Județeană de Pensii (CJP) Botoșani a transmis un anunț important pentru pensionarii care își încasează drepturile bănești prin cont bancar.

Potrivit instituției, miercuri, 11 februarie 2026, au fost operate și validate transferurile prin intermediul Trezoreriei Botoșani. În aceste condiții, joi, 12 februarie, în cursul după-amiezii, conturile beneficiarilor vor fi alimentate de către bănci.

Reprezentanții Casei Județene de Pensii...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe

ACTUALITATE

CALENDAR ORTODOX 2026: Sfântul Ierarh Meletie, arhiepiscopul Antiohiei

Publicat

calendar ortodox 2026: sfântul ierarh meletie, arhiepiscopul antiohiei

Publicitate

Sfântul Ierarh Meletie este cel care l-a botezat pe Sfântul Ioan Gura de Aur, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare, iar în cadrul celui de-al doilea Sinod Ecumenic, l-a rânduit pe Sfântul Grigorie Teologul în scaunul patriarhal din Constantinopol.

Sfântul Meletie s-a născut într-o cetate din Armenia, din părinti creștini. Învățând și iubind încă de mic dreapta credință, mai apoi, datorita vieții sale curate, el a fost rânduit...

Citește mai mult pe Botosani24.ro

Citește mai departe