ACTUALITATE
ALERTĂ în Călimăneşti: Un urs a fost observat în zona Mănăstirii Turnu
Populaţia şi turiştii din jurul staţiunii Călimăneşti au fost avertizaţi de autorităţi, vineri după-amiază, prin sistemul RO Alert, să evite zona din jurul Mănăstirii Turnu, unde a fost semnalată prezenţa unui urs, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.
Potrivit sursei citate, pe telefoanele mobile din zonă a fost trimis următorul mesaj: "Atenţie! Urs observat în zona Mănăstirii Turnu, din localitatea Călimăneşti. Sporiţi atenţia! Nu vă expuneţi pericolului! Evitaţi zona! În caz de urgenţă apelaţi 112!".
Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu, a precizat că au fost alertaţi şi jandarmii, dar şi reprezentanţii Parcului Naţional Cozia, ai Ocolului Silvic Călimăneşti, precum şi Garda Forestieră Vâlcea, care se deplasează în zonă.
Ursul a fost observat de un angajat CFR, care a alertat autorităţile. În zona respectivă, în urmă cu două zile, a fost găsit cadavrul unei ursoaice, cu labele tăiate de tren. AGERPRES
ACTUALITATE
Elevii Liceului de Artă „Ștefan Luchian” și voluntari din Franța, Spania, Ucraina și Iordania, împreună la Festivalul Clătitelor din Botoșani
Citește mai mult pe Botosani24.ro
ACTUALITATE
Vremea de Paște 2026: Vor fi temperaturi plăcute de primăvară și ploi trecătoare. Prima estimare pentru luna aprilie
Citește mai mult pe Botosani24.ro
